Potrivit unui studiu realizat în Uniunea Europeană, aproape 20% dintre angajaţii din România traiesc la limita subzistenţei. Astfel, deşi au un loc de muncă stabil, unii dintre angajaţi nu-şi pot asigura traiul. Acesta este cel mai ridicat procentaj din Uniunea Europeană şi este cauzat în principal de deficienţe structurale care persistă dinainte de criză, potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE), notează Mediafax.
România (19%), Grecia (15%), Italia şi Spania (câte 12%) înregistrează cele mai ridicate procentaje de adulţi care au un loc de muncă, dar trăiesc la limita sărăciei, faţă de 9% la nivelul UE, potrivit raportului pregătit de Directoratul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune din cadrul CE.
Spre deosebire de alte ţări în care situaţia unor angajaţi s-a înrăutăţit din cauza crizei economice mondiale în România problema este de natură structurală dat fiind faptul că şi înainte de apariţia problemelor financiare la nivel mondial în ţara noastră existau angajaţi care trăiau de azi pe mâine.
Astfel, în România, ponderea celor cu venituri insuficiente în numărul total de angajaţi a crescut cu două puncte procentuale în perioada 2008-2012, în timp ce Italia a înregistrat o creştere de trei puncte procentuale.
Lipsa locurilor de muncă este principala cauză pentru care oamenii accepte contracte part-time sau salarii scăzute. Ponderea angajaţilor cu jumătate de normă (part-time) este mai mare în rândul celor cu venituri insuficiente decât în restul bazei de angajaţi. Persoanele care câştigă sub necesităţi lucrează de asemenea, în medie, mai puţine ore.
Nivelul salariilor este influenţat atât de productivitate cât şi de costul forţei de muncă.
Astfel, multe dintre statele membre UE care au aderat după 2004, spre exemplu România, Ungaria şi Estonia, au înregistrat creşteri rapide, probabil nesustenabile, ale costului forţei de muncă, notează CE. În aceste ţări, creşterea costului muncii a fost determinată în principal de majorarea salariilor, însoţită de o evoluţie foarte slabă a productivităţii, chiar negativă în România şi Ungaria, se arată în raport.
Totodată, consolidarea fiscală – măsurile de austeritate – a afectat negativ angajările, în special în economiile mai puţin dezvoltate din sudul Europei.
Angajaţii cu salarii insuficiente reprezintă mai mult de jumătate din populaţia săracă a României. România înregistrează totodată, la nivelul UE, cel mai scăzut număr de persoane care trăiesc în gospodării sub pragul sărăciei unde niciun membru nu are loc de muncă.
Veniturile din muncă acoperă aproximativ 80% din necesităţile angajaţilor cu salarii insuficiente, diferenţa fiind completată din trasferuri sociale şi pensiile părinţilor.
Salariile reduse şi povara fiscală ridicată încurajează munca la negru, care reprezintă cea mai mare parte din economia subterană. România are cea mai extinsă economie subterană din UE raportat la mărimea economiei, reprezentând 28,4% din PIB, potrivit datelor CE.
Şomajul din UE a ajuns anul trecut la aproape 11%, depăşind 12% în zona euro, cu rate îngrijorătoare de peste 25% în Grecia şi Spania. Numărul şomerilor depăşeşte 26,5 milioane la nivelul Uniunii Europene.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7839103e33d841718ba419d1e7bd7be.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8e4a2685e8d00186c3b07fd31dceac92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80a09c649dd13e5229b1640f533a1d4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ffabc27a899d6c81bbfda1754bf5eb8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/01/femeie-bani-saraca_07587e966e_01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ilustratie-ploaie-inquam-photos-scaled-e1776403472321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/drona-tulcea-e1776401167402.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/madalin-ionescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kaan-mirac-sezen.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/viata-pacientilor-dependenti-de-dializa-este-pusa-in-pericol-prin-blocarea-unor-licitatii-suspecte--foto-geminigeneratedimage-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1085254914.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-sua-6-aprilie-2026.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.