Anunțul a fost făcut de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România pe pagina de Facebook.

„Conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a aflat cu profundă durere şi imens regret de trecerea în nefiinţă a domnului Prof. (Emeritus) univ. dr. Ştefan Cazimir, intelectual de înaltă ţinută, recunoscut şi apreciat om de cultură. Prin dispariţia sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriaşă pierdere, ci şi societatea română în general”, a anunţat, joi, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Evreiesc din Șoseaua Giurgiului nr. 162 din București, vineri, 6 august 2021, la ora 13:30.

Critic al operei lui I.L. Caragiale și fondatorul Partidului Liber Schimbist

Ştefan Cazimir este considerat cel mai de seamă cunoscător şi critic al operei lui I.L. Caragiale. A intrat în viaţa politică după revoluția din 1989 şi a fost deputat în trei legislaturi (1990–1992, 1992–1996, 2000–2004).

În 1990, Ștefan Cazimir a fondat Partidul Liber Schimbist din România, inspirat din piesa „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale.

Denumirea a fost preluată din discursul lui Cațavencu, care se declară un adept al „liber schimbismului”, curent economic care milita pentru liberul schimb al mărfurilor și serviciilor, dar extins de Ștefan Cazimir și la alte sectoare ale vieții sociale. 

Autorul numeroaselor cărţi valoroase, Ştefan Cazimir a fost unul dintre cei mai importanţi membri ai Consiliului Editorial al Editurii Hasefer.

Ştefan Cazimir s-a născut la Iaşi, în 10 noiembrie 1932, şi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind doctor în fililogie. Ulterior, a predat la Universitatea din Bucureşti, fiind membru al Catedrei de literatură română.

Foto: Agerpres

Citeşte şi:

Robert Negoiță a fost întrebat, cu o lună înainte de accident, de șantierul de lângă Biblioteca Națională

Probleme la Ministerul Culturii, după accidentul de luni: de 4 zile, angajații stau fără apă, aer condiționat și toalete. Ce spune instituția

Cine este motociclistul acuzat de omorârea unui tânăr pe trotinetă în centrul Capitalei

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good