♦ În grai popular, lunii ianuarie i se mai spune Gerar, Ghenadie, Calindariu sau Cărindar. E luna în care:
• dacă e cald, urmează o lună februarie geroasă;
• dacă e frig, cea de-a doua lună a verii, iulie, va fi extrem de călduroasă;
• dacă nu e nici ger, nici zăpadă, atunci vom avea ger şi zăpadă la primăvară, în martie şi în aprilie;
• dacă nu e zăpadă şi suflă vânt cald, e semn rău;
• dacă e cald, recoltele nu vor fi lovite de mană peste an;
• dacă e moină, vom avea o primăvară friguroasă şi o vară călduroasă;
• dacă e ger, vara va fi secetoasă;
• dacă e vreme frumoasă, vara va fi ploioasă.

♦ Se mai spune că acela care nu respectă sărbătoarea Sfântului Petre de iarnă (16 ianuarie) va fi pedepsit cu fulgere, tunete şi viscol, iar lupii îi vor ataca gospodăria şi îi vor mânca animalele din bătătură.

♦ Între 15 şi 17 ianuarie sunt Circovii de iarnă, care ar fi răspunzători pentru stârnirea furtunilor năprasnice, a viscolului, vârtejurilor, trăsnetelor şi a altor fenomene naturale distrugătoare şi aducătoare de pagube. Şi pe ei trebuie să-i cinsteşti, ca să nu ai parte de fenomene meteo nedorite, se crede la sat.

♦ Şi ziua de 30 ianuarie, când e sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur -, este importantă din punct de vedere meteorologic. Se spune că dacă această zi e geroasă, vara va fi caldă, iar dacă e caldă, primăvara va fi friguroasă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.