Astfel, pericolul ca aceia care s-au născut din mame obeze să moară înainte de vârsta de 55 de ani este cu o treime mai mare decât în cazul copiilor născuţi din mame cu o greutate normală.
La studiul citat de Daily Mail au participat 28.450 de femei care au născut în perioada 1950 -1976. Realizatorii cercetării i-au studiat pe cei 37.709 copii ai acestora care, în timpul studiului, aveau vârste cuprinse între 34 şi 61 de ani.
S-a constat astfel că, în ceea ce-i priveşte pe copiii născuţi din mame obeze, aceştia „erau cu 35% mai predispuşi să moară înainte de vârsta de 55 de ani, iar cei ai femeilor supraponderale cu 11% mai predispuşi să înceteze din viaţă înainte de a ajunge la această vârstă”.
De asemenea, dintre cei 37.709 de copii incluşi în studiu, 6.551 au decedat în acea perioadă, cea mai frecventă cauză fiind reprezentată de diferite afecţiuni cardiace – 24% dintre bărbaţi şi 13% dintre femei. Totodată, cancerul a fost cel care a răpus un sfert dintre bărbaţii incluşi în cercetare şi una din cinci femei.
„Acest studiu demonstrează cât de important este ca o femeie să conceapă un copil atunci când are o greutate normală. Ştim cu toţii că starea de sănătate a mamei poate afecta serios starea de sănătate a noului-născut”, este semnalul de alarmă tras de către realizatorii studiului.
.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.