Un preot din Dolj a redirecționat un pârâu și a construit un baraj ca să își facă păstrăvărie, iar acum trebuie să demoleze toată instalația, potrivit televiziunii DIGI 24. Slujitorul bisericii a fost amendat după ce a amenajat, fără nicio autorizație, o crescătorie.
Acesta a intervenit asupra mediului, construind un baraj și deviind cursul unui pârâu pentru a-și alimenta bazinele. În fața autorităților, bărbatul a invocat necunoașterea legii, susținând că nu știa că are nevoie de avize speciale pentru astfel de lucrări hidrotehnice.
O anchetă a Direcției Apelor Jiu Craiova a confirmat că păstrăvăria înființată de preot funcționează ilegal. Inspectorii au stabilit că nicio etapă a proiectului nu a fost avizată de autoritățile de gospodărire a apelor, ducând la sancționarea imediată a acestuia.
Potrivit anchetei, ilegalitățile nu s-au limitat doar la lipsa actelor. Inspectorii au descoperit că administratorul a modificat geografia locală, redirecționând apele pârâului Gioroc direct către exploatarea sa piscicolă, o manevră considerată extrem de periculoasă pentru echilibrul hidrografic al zonei.
Preotul a fost sancționat cu 10.000 de lei și somat să dezafecteze păstrăvăria ilegală. Instituția de control a decis că zona trebuie adusă la forma sa inițială, ceea ce presupune anularea tuturor modificărilor hidrotehnice făcute asupra pârâului Gioroc.
Deși a construit un baraj și a deviat un pârâu, preotul din Dolj susține că a fost de bună-credință, dar neinformat. Acesta a declarat că nu a considerat necesară obținerea unor autorizații complexe doar pentru a crește câțiva pești în propria păstrăvărie.
Magiq 25.02.2026, 09:07
Acest preot și-a dat dezlegare la pește! Doamne-ajută, părinte!
Florea Cioacă 26.02.2026, 23:37
De unde păstrăvărie? El urmărea de fapt să transforme apa in vin!