13 Mar. 2018 15:20

Mike Pompeo, șeful CIA, îi va lua locul lui Tillerson ca șef al diplomației americane

Distribuie

Președintele Trump l-a demis pe Secretarul de stat Rex Tillerson și intenționează să îl numească pe directorul CIA, Mike Pompeo ca șef al diplomației americane. Presa americană scrie că această mișcare este făcută într-un moment extrem de important, având în vedere negocierile cu Coreea de Nord.

Trump a cerut vineri lui Tillerson să își dea demisia, iar șeful diplomației americane și-a întrerupt vizita pe care o făcea în Africa, pentru a se întoarce la Washington. Dar acțiunea nu i-a fost de folos, iar marți a fost anunțată concedierea sa de către Donald Trump.

În locul lui Tillerson, la conducerea Departamentului de Stat va fi numit Mike Pompeo, actualul șef al CIA, iar în fruntea agenției de informații va ajunge Gina Haspel – directorul adjunct al lui Pompeo-, scrie Washington Post.

Haspel va deveni astfel prima femeie din istorie care va conduce agenția de spionaj.

Într-un comunicat transmis către presa americană, Trump i-a lăudat atât Pompeo, cât și pe Haspel.

„Sunt mândru să-l nominalizez pe directorul Agenției Centrale de Informații, Mike Pompeo, pentru a fi noul nostru secretar de stat”, a spus Trump. „Mike a absolvit primul în anul său la West Point, a servit cu distincție în armata americană și a absolvit cursurile Școlii de Drept de la Harvard. El a continuat să activeze în Camera Reprezentanților”, se mai arată în răspunsul de la Casa Albă.

Președintele a continuat: „Gina Haspel, directorul adjunct al CIA, va fi nominalizată să îl înlocuiască pe directorul Pompeo și va fi prima femeie director al CIA, un moment istoric. Mike și Gina au lucrat împreună peste un an și au dezvoltat un mare respect reciproc”.

Trump a avut și cuvinte de laudă pentru Tillerson: „În final, vreau să-i mulțumesc lui Rex Tillerson pentru serviciul său. În ultimele paisprezece luni a realizat multe și-i doresc bine lui și familiei sale”.

Într-un reacție imediată, Pompeo i-a mulțumit lui Trump pentru mandatul pe care l-a avut în fruntea CIA și pentru desemnarea ca secret de stat. „Sunt profund recunoscător președintelui Trump că mi-a permis să fiu director al Agenției Centrale de Informații și pentru această ocazie să fiu secretar de stat”. „În mandatul spu America a devenit mai sigură și aștept cu nerăbdare să îi reprezint pe el și pe poporul american în restul lumii pentru a continua prosperitatea Americii. Serviciul alături de marii bărbați și femei de la CIA, cei mai deschiși și mai talentați funcționari publici pe care i-am întâlnit, a fost una dintre marile onoruri ale vieții mele.

Haspel s-a declarat încântată de promovarea ei. „După 30 de ani ca ofițer al Agenției Centrale de Informații, a fost onoarea mea să fiu director adjunct alături de Mike Pompeo. Îi sunt recunoscătoare președintelui Trump pentru această ocazie și încrederea pe care mi-o arată prin numirea în funcția de director al Agenției Centrale de Informații”.


Citește și: EXCLUSIV/ România a pierdut un credit de 465 milioane de euro pentru o magistrală de metrou dintr-un motiv absurd


 

Loading...
Comentarii