06 Dec. 2017 14:59

Un bărbat fără adăpost și-a cumpărat o casă după ce i-a dat unei tinere ultimii lui 20 de dolari

Distribuie

O tânără l-a ajutat pe un om fără adăpost să adune bani pentru a-și cumpăra o locuință după ce acesta i-a oferit ultimii lui 20 de dolari ca să-și cumpere combustibil, scrie CBS News.

Un bărbat fără adăpost care și-a folosit ultimii 20 de dolari pentru a umple rezervorul de benzină al lui Kate McClure, o tânără rămasă blocată în Philadelphia, și-a cumpărat weekendul acesta o locuință cu cei aproape 400.000 de dolari adunați online de tânăra pe care a salvat-o.

Johnny Bobbitt Jr. spune pe pagina GoFundMe că și-a cumpărat o locuință în weekend după ce s-au adunat 397.000 de dolari. „Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din această poveste uimitoare pe care am trăit-o în ultimele zile', a scris Kate McClure pe GoFundMe.

De asemenea, Bobbittt a decis să ofere o parte din banii adunați unei alte cauze nobile, și anume unui copil care ajută cu mâncare și îmbrăcăminte un veteran de război rămas fără locuință. 'Cuvintele voastre bune, donațiile și ajutorul vostru au ajuns și la Mark și Johnny. Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat fără voi toți”, a mai scris tânăra.

Cei aproape 400.000 de dolari au fost adunați în doar o lună.

Kate McClure, în vârstă de 27 de ani, conducea prin Philadelphia, când mașina ei s-a oprit brusc. Nu mai avea benzină, iar tânăra a crezut că va reuși să ajungă în timp util la o benzinărie, însă se înșelase. Nu știa ce să facă, căci era beznă și nici nu avea bani asupra ei. Johnny Bobbit Jr, în vârstă de 34 de ani, s-a apropiat de ea.

Bărbatul i-a spus să rămână în mașină și să încuie ușile și s-a dus el până la benzinărie. Acolo, Johnny și-a cheltuit ultimii 20 de dolari și a cumpărat benzină pentru Kate. Acesta a reușit astfel să plece, dar cum nu avea bani să-i returneze bărbatului chiar în acel moment, ea a revenit în altă zi. Așa a aflat povestea acestuia.

Johnny a făcut parte din marina Statelor Unite, iar apoi s-a pregătit să devină paramedic. „Spune-mi mie despre ghinion… Nu mă înțelege greșit, am ajuns aici din cauza propriilor mele decizii. Nu am pe cine să dau vina în afară de mine', a spus bărbatul.

Kate și un prieten au început să îl viziteze tot mai des pe Johnny. Așa au văzut că el împarte cu ceilalți oameni tot ce primește. Impresionați atât de povestea lui, cât și de bunătatea lui, Kate și prietenul ei au deschis o pagină de donații pe GoFoundMe.


Citește și: Ce decizie a luat Casa Regală cu privire la cei doi excluși: Irina, fiica Regelui Mihai, și Nicolae, nepotul acestuia


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Iuliana Luciu duce dorul telenovelelor, nu și al concertelor
Loading...
Comentarii