„Un om nu poate să moară prost”

Viorel Pintilescu, născut în 1939, s-a înscris la programul de licență în Biologie din cadrul Facultății de Agricultură, de la Universitatea de Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad din Iași, spunând că și-a dorit dintotdeauna să urmeze o facultate și că studiul îl ajută să își păstreze mintea activă.

„Eu m-am înscris la facultate. Cam asta-i toată treaba. Un om nu trebuie să… nu poate să moară prost, ca să mă exprim așa… mai ales dacă-i din Iași. Ar fi păcat să nu urmez o facultate, pentru că, în primul rând, Iașiul este un «focar» de cultură și îmi îmbogățesc eu cunoștințele. Decât să stau să dorm sau, eu știu, ce să fac… nu. E o ocupație foarte bună o facultate”, a declarat acesta pentru Ziarul de Iași.

Viorel Pintilescu spune că nu a avut niciodată șansa de a absolvi o facultate, deși acest lucru a fost unul dintre marile sale obiective.

A ales Biologia deoarece este domeniul care îl pasionează și crede că procesul de învățare îl va ajuta inclusiv din punct de vedere psihic.

„N-am mai terminat nicio facultate. Eu am venit la facultatea asta pentru că-mi place biologia. Biologia este o știință foarte importantă și mă poate ajuta și pe mine din punct de vedere psihic. Adică să nu mă plictisesc. Și atunci eu trebuie să învăț, să mă prezint în fața profesorilor și să iau notele pe care le merit”, spune viitorul student.

El s-a înscris la forma de învățământ cu frecvență și spune că este pregătit să participe la cursuri alături de colegi mult mai tineri.

O viață dedicată muncii și dorinței de a învăța

Viorel Pintilescu a terminat liceul în 1965, după ce o școală tehnică pe care o urma a fost desființată înainte de ultimul an de studii.

Ulterior, a urmat o carieră de 35 de ani în armată, unde a lucrat ca maistru militar principal, specializat în comunicații și depanarea echipamentelor radio.

Deși viața profesională l-a îndepărtat de visul de a urma o facultate, dorința de a învăța nu a dispărut niciodată.

„Soția a murit și am rămas singur”

Dincolo de pasiunea pentru știință, decizia de a deveni student are și o motivație personală.

Viorel Pintilescu spune că, după moartea soției, în urmă cu șase ani, a simțit nevoia unei activități care să îi ofere un scop și să îl țină aproape de oameni.

„Soția a murit și am rămas singur. Copiii au familiile lor, sunt la casele lor”, mărturisește acesta.

El spune că facultatea îl va ajuta să treacă mai ușor peste singurătate.

„Singurătatea e grea, dar dacă urmez facultatea, viața trece mult mai ușor, e o chestiune din punct de vedere psihic.”

Pasionat de biologie și de misterele Universului

Pensionarul își petrece mare parte din timp citind cărți de știință, pe care le împrumută din bibliotecile din Iași.

Subiectele care îl fascinează cel mai mult sunt formarea Universului și apariția omului, iar această curiozitate l-a determinat să aleagă studiul Biologiei.

Planurile lui Viorel Pintilescu nu se opresc la această facultate.

Ieșeanul spune că, după terminarea studiilor de licență, intenționează să urmeze un nou program universitar.

„După ce voi termina cei trei ani de facultate la Biologie, voi urma altă facultate. Adică tot restul vieții mele îl voi petrece prin universități”, afirmă acesta.

„Dacă omul șade singur, se plictisește, se degradează, se enervează. Pe când omul are o ocupație, este cel mai bun lucru”, a concluzionat Viorel Pintilescu.

Nu este singurul român care și-a dorit să studieze la mult timp după terminarea liceului: Amalia-Susana Tușa (Lupaș-Birza), cea mai în vârstă studentă din România a absolvit facultatea în Cluj, la 90 de ani.

Rezultate BAC 2026 – toate lucrările au fost corectate!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.