Potrivit DNA, după verificarea dosarelor repartizate acesteia, pentru a se stabili dacă s-au respectat ritmicitatea și toate dispozițiile legale și ale regulamntului intern, au apărut indicii privind posibile abateri disciplinare.

În 4 iulie, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruița Kovesi, a dispus revocarea Mihaielei Moraru-Iorga din funcția de procuror DNA, după ce Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz favorabil.

DNA susține că într-un dosar care a fost în lucru la procurorul Mihaiela Iorga s-a găsit suma 398.400 de lei primită de la o persoană. În procesul verbal, întocmit în acest sens, nu s-a precizat natura acestei sume și nu a fost înregistrată în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte pentru a fi depusă la camera de corpuri delicte.

“De precizat  că,  deşi Direcția Națională Anticorupție dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispozițiilor  art. 4 alin.  4 din OUG 43/2002, suma respectivă nu era destinată pentru o activitate operativă deoarece nu există niciun document din care să rezulte că au fost  solicitaţi  bani din fondul de flagrant și nici nu i-au fost puși la dispoziție”, potrivit DNA.

Într-un alt dosar aflat în lucru la procurorul Iorga au fost identificate ceasuri evaluate la 67.631,49 e lei și un stilou în valoare de 8.117 de lei, ridicate la o percheziție, dar care nu au fost trecute în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte.

“Verificând evidențele secției se constată că bunurile au fost ridicate cu ocazia unei percheziții domiciliare efectuată în cursul urmăririi penale la un inculpat care a fost trimis în judecată. În rechizitoriu, este menționat procesul verbal de aplicare a sechestrului pentru 8 ceasuri și un stilou, identificate cu marcă și serie constructivă (ceasuri evaluate la 67.631,49 lei și stiloul 8117 lei), cu precizarea că acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a DNA, fapt ce nu corespunde adevărului, deoarece așa cum am menționat bunurile au fost găsite în biroul doamnei procuror”, a precizat DNA.

Mihaiela Iorga ar fi încălcat astfel dispozițiile Codului de  procedură penală și ale articolului 102 punctul 10  din Regulamentul de ordine interioară al DNA referitoare la înregistrarea în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte – R11 și păstrarea în loc special amenajat până la soluționarea cauzei de către instanță.

Mai mult, susține DNA, într-o cauză penală în care erau cercetate mai multe persoane, procurorul Mihaiela Iorga a solicitat și a obținut declanșarea procedurilor pentru obținerea avizului necesar urmăririi penale față de una dintre acestea. După obținerea avizului, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acea persoană la o zi după împlinirea termenului de prescripție, “împrejurare care generează consecințe asupra întregii cauze”.

Toate aceste constatări au fost trimise de procurorul-șef al DNA la Inspecția Judiciară, care vor fi analizate în cadrul verificării cerute.

În replică, procurorul Mihaiela Iorga spune că se încearcă decredibilizarea ei, pentru că aceste obiecte au fost confiscate şi ar fi trebuit să fie în fişetul încuiat al unui poliţist, secţia din DNA la care a lucrat neavând birou de corpuri delicte.

”Am afirmat şi susţin în continuare că nu mi s-a permis participarea la inventarierea lucrărilor pe care le-am avut în lucru. Cu privire la acele bunuri (bani, ceasuri, stilou – n.r.), care ar fi fost găsite în biroul meu, spun că dosarul a fost instrumentat de mine cu un alt procuror, iar aceste bunuri au fost ridicate la percheziţii şi urmau să fie confiscate. S-a hotărât ca ele să rămână într-un fişet încuiat al unui poliţist, nu este al meu”, a spus procurorul Mihaiela Moraru Iorga, la Antena 3.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat, în 4 iulie, cererea procurorului-şef al DNA de revocare a magistraților Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga din DNA. Ulterior, procurorul-șef al DNA a dispus revocarea celor doi, aceștia revenind astfel la unităţile de parchet de la care provin, Țuluș la Parchetul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie Iorga la Parchetul Judecătoriei Bacău.

Totul ar fi început odată cu apariţia în presă a înregistrărilor cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a discuţiilor, a fost deschis un dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şedinţele cu procurorii nefiind publice.

Potrivit unor surse judiciare, toţi magistraţii care au participat la acele şedinţele au fost audiați și li s-ar fi cerut să facă testul poligraf. Ca urmare a acestei solicitări, procurorii Doru Ţuluş, Mihaiela Iorga şi Nicolae Marin au sesizat Inspecţia Judiciară.

La jumătatea lunii iunie, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruţa Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive şi către persone cu funcţii, prin exprimări precum:  “Altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!“. În replică, DNA a susținut că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice şi “conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.