VIDEO | Negustorii de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova, discuții șocante cu ofițerii sub acoperire de la DGA: ”E bine două bastoane? Da, da, cât ai matale!”

Comentează
România este la fel de coruptă ca anul trecut

Comerț ca la tarabă! Așa se poate explica în doar câteva cuvinte ceea ce făceau cei doi angajați de la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova, trimiși acum în judecată pentru luare de mită. Sângele donatorilor era, practic, vândut ca orice altă marfă, fără a se ține cont de nevoile bieților oameni care așteptau pe patul de spital o pungă de... speranță. Libertatea vă prezintă mărturii cutremurătoare ale celor ce au avut de-a face cu negustorii de sânge, inclusiv ale ofițerilor sub acoperire ai Direcției Generale Anticorupție (DGA), care au lucrat în dosar.

Afacerea șocantă cu sânge pare să fi început cu mai mulți ani în urmă, atunci când s-a pus la punct o adevărată rețea prin care unii dintre angajații centrului de la Craiova, respectiv Mihaela Oprișan (33 de ani), registrator medical, și Cristian Magaon (24 de ani), asistent medical, își rotunjeau veniturile. Cum controale nu prea se făceau, iar instituția părea mai degrabă un ”stat în stat”, negoțul cu viețile pacienților internați în spitalele din Bănie a decurs fără probleme. Asta până în luna martie a acestui an când pe fir au intrat investigatorii sub acoperire de la DGA!

Și ce să vezi! Totul se derula exact cum spuseseră bieții oameni în reclamațiile depuse la autorități. Chiar dacă între timp doi bolnavi se prăpădiseră, pare-se tot din lipsa acută de sânge - deși, în realitate, situația nu stătea chiar așa – negustorii de la Centrul de Transfuzii nu aveau nici o jenă în a-și deschide buzunarele largi ale halatelor pentru șpăgile de la rudele bolnavilor care urmau să fie operați și aveau nevoie acută de sânge.

Unul dintre investigatori a mers glonț la Mihaela Oprișan și a rugat-o să-l ajute cu o pungă de sânge pentru o rudă ce urma să fie operată. El nu putea dona în acea zi pentru că mâncase proteine. " Nu ştiu dac-oi avea ceva liber…să vedem ce-o rămâne...",  "Numai dacă rămâne ceva liber să pot sa-i dau. Deci… n-am…", "V-am spus, încerc să fac tot posibilul, dar nu ştiu dacă din sângele de azi este şi ok să meargă către livrare. Dacă vă spun ca v-ajut şi nu v-ajut, “bă a fost aia …(îşi bate obrazul)”, "Deci, eu fac tot posibilul să găsesc pe cineva …", a spus femeia, referindu-se la donatori, dându-i astfel de înţeles agentului sub acoperire că ar putea să-l ajute.

A doua zi, polistul a revenit, dar a fost îndrumat către asistentul medical pentru a i se rezolva problema. ”(...) investigatorul i-a solicitat să-l ajute cu două pungi de sânge întrucât nu are posibilitatea să aducă alţi donatori, iar acesta, deşi i-a spus că nu ştie cum să-l ajute deoarece în zonă sunt atât poliţişti, cât şi reprezentanţi ai presei în legătură cu un incident cu transfuzii de sânge în urma cărora au decedat doi pacienţi, prin comportamentul său i-a dat de înţeles că poate să-l ajute şi cu două unităţi, spunându-i chiar"dă-mi și mata ce vrei.  Îți zisei: cu ăsta…, cu atâtea scandaluri! Au murit doi la spitalul " Văzând disponibilitatea acestuia, investigatorul a scos din portofel suma de 200 lei, formată din 4 bancnote a câte 50 de lei fiecare, şi a introdus-o în buzunarul din dreapta al halatului inculpatului, după ce acesta din urmă s-a poziţionat în aşa fel încât investigatorului să-i fie mai uşor să-şi îndeplinească sarcina cu discreţie. Văzând însă că acesta numără banii şi-i flutură prin faţa lui, inculpatul i-a atras atenţia spunându-i "Stai dracu, nu vezi că se uită la noi …", "Tu nu vezi că te văd aștia, ce-ai!", scrie negru pe alb în rechizitoriul procurorilor.

În zilele următoare și alți ofițeri sub acoperire au trecut prin birourile celor doi angajați ai Centrului de Transfuzii din Craiova, trimiși acum în judecată. Agenții, printre care s-a aflat și o femeie care a spus că e gravidă, au țesut tot felul de povești ca să obțină ajutorul angajaților centrului. Unii au spus că au rude care trebuie să se opreze de urgență, dar că ei au hepatită și nu pot dona, alții că au venit tocmai din Anglia, acolo unde mai donaseră cu o săptămână înainte. Toate acestea pentru a vedea dacă cei doi suspecți ar face orice pentru bani. Și, potrivit înregistrărilor, care se află la dosar, Oprișan și Magaon nu refuzau pe nimeni, dacă în buzunare le erau îndesate sume de bani. Asta în condițiile în care adevărații pacienți așteptau la mâna lor o pungă de sânge, care să le mai prelungească viața și așa amărâtă.

Ok , dar eu nu mai vin cu donatori, mă ajutați dumneavoastră

OPRIȘAN MIHAELA– Deci, eu ca să-l opereze pe el mâine, eu ar trebui să-i dau de astăzi, ca el mâine de dimineață să-l aibă, dacă îl operează acum eu trebuie să-i dau de seara.

Z.R. – Și dacă-l operează mâine seară ?

OPRIȘAN MIHAELA– Exact , deci mie… deci la mine nu mai … deci astăzi nu am cum , decât dacă e urgență .

Z.R. – Păi ok și dacă îl operează mâine seară, nu puteți ?

OPRIȘAN MIHAELA– Mâine seară e ok . Mâine … de mâine seară e ok , că am mâine. Mizez pe chestia că o să vină mâine cineva, adică mai mult de zece.Z.R. – E ok și atunci dacă eu am garanția că mă puteți ajuta și pe mine, eu mă duc și îi spun că am rezolvat aicea și că dacă poate să-l …

OPRIȘAN MIHAELA– Nu, tu singura variantă pe care poți să i-o spui lui acolo, este că tu vii de dimineață cu donatori.Z.R.Ok , dar eu nu mai vin cu donatori, mă ajutați dumneavoastră OPRIȘAN MIHAELANu, nu, tu asta îi spui lui, ca el să te programeze după amiazăZ.R. – După amiază ok .

OPRIȘAN MIHAELA– După amiază .

Z.R. - …asta .

OPRIȘAN MIHAELA– Deci, că mă rog, pleci și că ai vorbit cu donatorii mâine de dimineață o să vină .

Z.R.Da. Dar eu nu mă mai întorc aicea la dumneavoastră, asta …

OPRIȘAN MIHAELATu nu te mai întorci aicea la mine, dar el poate să-mi întoarcă un telefon să-mi spună că a vorbit cu aparținătorul, tu, că eu te știu …”

E bine două bastoane ?

S. VIJAI: Auziți, eu am mai donat…

MAGAON CRISTIAN:  Îhî .

  1. VIJAI: Acum o săptămână în Anglia. Acum am venit din Anglia.

MAGAON CRISTIAN:  A, nu! Doamne ferește!

  1. VIJAI: Și asta, cumătra, se operează jos, și are nevoie de sânge. Pot s-o rezolvăm și noi să numai …

MAGAON CRISTIAN:  Mai încolo un pic.(Magaon Cristian zâmbește și dă din cap – n.n.)

  1. VIJAI: Da? Vin mai încolo un pic?

MAGAON CRISTIAN:  Îhî.

  1. VIJAI: Vin la matale? Pe la cât să… ?

Magaon Cristian iese pe hol iar Stan Vijai îl urmează, rămânând în dreptul ușii. Dialogul continuă astfel:MAGAON CRISTIAN:  Mai stați un pic pe-acia să vedem!

  1. VIJAI: Da, hai că stau. Ies afară să fumez o țigare.

MAGAON CRISTIAN:  Îhî și vă strig eu.

  1. VIJAI: Sunt afară.

MAGAON CRISTIAN:  (neinteligibil)

  1. VIJAI: Stan Vijai Eronel, sunt afară.

MAGAON CRISTIAN:  (neinteligibil)… grupa și RH-ul și numele.

  1. VIJAI: Da.

MAGAON CRISTIAN:  Numele și grupa și RH, ce grupă de sânge, să știu dacă …

  1. VIJAI: E , AB4.

MAGAON CRISTIAN:  AB4?

  1. VIJAI: Da .

MAGAON CRISTIAN:  Îhî . Să căutăm .

  1. VIJAI: Da .

MAGAON CRISTIAN:  Și RH-ul, pozitiv, negativ?

  1. VIJAI: Stai că o sun pe fata ei, să-mi spună.

MAGAON CRISTIAN:  Hai.

  1. VIJAI: Da.>>
  2. VIJAI: E pozitiv. E de-ăla pozitiv.

MAGAON CRISTIAN:  AB4 ?

  1. VIJAI: AB4, da. Mihai Pansela, o cheamă. La …

MAGAON CRISTIAN:  La ce spital e?

  1. VIJAI: La domn` doctor Munteanu.

MAGAON CRISTIAN:  Mihai

  1. VIJAI: Pansela, la Chirurgie …

MAGAON CRISTIAN:  Pansela?

  1. VIJAI: Da, o operează jos.

Magaon Cristian se apleacă ușor spre birou – n.n.MAGAON CRISTIAN:  La numărul 1, aici ?

  1. VIJAI: Da.

MAGAON CRISTIAN:  Așa și cum … A2 pozitiv ? AB4 ?

  1. VIJAI: AB4, AB4 .

MAGAON CRISTIAN:  Gata .

  1. VIJAI: Și e de-aia pozitivă .

MAGAON CRISTIAN:  Așa și …

  1. Vijai scoate și ține în mână mai multe bancnote din cupiura de 100 de lei – n.n.
  2. VIJAI: E bine două bastoane ?

MAGAON CRISTIAN:  Da, da, da! Cât ai matale, nu-ți…

  1. Vijai ia două bancnote din cele menționate mai sus iar, în timp ce Magaon Cristian este poziționat cu partea lateral dreapta spre acesta și ridică brațul drept, Stan Vijai introduce cele două bancnote în buzunarul din partea dreaptă al halatului cu care este îmbrăcat Magaon Cristian – n.n.
  2. VIJAI: Gata!

MAGAON CRISTIAN:  Ia buletinul! (Magaon Cristian îi înmânează lui S. Vijai cartea de identitate – n.n.) Ai mai donat înainte, nu mai ai nicio …(neinteligibil)…

  1. VIJAI: Să trăiască barosanu`!

MAGAON CRISTIAN:  Sănătate, hai!

  1. VIJAI: Mersi!>>
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Laura Cosoi revine pe micile ecrane după nașterea celei de-a cincea fetițe
12:07
Emisiunea la care revine Laura Cosoi după ce a născut a cincea fetiță. „Sunt foarte entuziasmată că am ajuns deja atât de departe”
Elena Gheorghe
12:04
Ce mănâncă Elena Gheorghe timp de 7 zile la început de toamnă:„Metalele grele ies din corp și te simți mult mai bine”
POLITIC
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
12:55
Apple Watch Ultra 4, lansat oficial: bateria care rezistă 84 de ore și funcția care îți spune în fiecare dimineață cât ești de obosit
12:48
Un șofer de microbuz din Brăila ducea șapte copii la grădiniță băut
12:42
Dezastrul de la testele PISA 2025: în România, jumătate dintre elevii de 15 ani nu au competențe de bază, arată o analiză World Vision
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Gradinita Maria Montessori Home - Liziera de Lac
12:22
Grădinița pe care o alegi poate schimba ritmul copilăriei. Maria Montessori Home este acum și în estul Bucureștiului, în cadrul ansamblului rezidențial Liziera de Lac
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală