Fără închisoare, dar cu sechestru pe averi

Faptele, comise între anii 2010 și 2011, s-au prescris cel mai târziu în 2021, motiv pentru care instanța a oprit procesul penal pentru nouă persoane fizice și pentru compania Oil Record SRL.

S-a constatat încetarea din viață a lui Attila Rácz (56 de ani), survenită pe 14 februarie în Budapesta, unde acesta se ascundea de 11 ani pentru a se sustrage unei alte condamnări.

Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă în cazul său, dar a menținut sechestrele asigurătorii instituite încă din 2015.

Opt dintre inculpați și firma implicată au fost obligați să achite ANAF-ului 67,3 milioane de lei (reprezentând accize nedeclarate și TVA nevirat), la care se adaugă 360.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cum funcționa „schema” de evaziune de la Rafinăria „Crișana”

Mecanismul fraudulos a fost pus în mișcare după anul 2008, odată cu preluarea rafinăriei din Suplacu de Barcău de către firma Ecodiesel (o tranzacție de 14,8 milioane de euro).

Ecodiesel a obținut statutul de antrepozit fiscal. Folosindu-se de acest avantaj, între aprilie 2010 și 2011, rețeaua a importat motorină Euro 5 fără a plăti accize sau TVA, declarând-o fals în documente drept „distilat de vid” sau „biodiesel” (materie primă pentru combustibil ecologic de centrale).

Miza era uriașă: acciza pentru combustibilul ecologic era de doar 15 euro/tonă, în timp ce pentru motorină statul percepea 347 de euro/tonă.

Producerea combustibilului ecologic nu avea însă loc în realitate. Laboranta șefă a rafinăriei, Carmen Stroie, întocmea rapoarte de producție false. Pe poartă ieșea, de fapt, aceeași motorină adusă din import.

Combustibilul era apoi „plimbat” scriptic prin mai multe firme fantomă din România, Slovacia și Bulgaria pentru a fi redenumit înapoi în „motorină Euro 5” și vândut la pompă.

Traseul banilor

Potrivit anchetatorilor DIICOT, Attila Rácz a orchestrat mutarea banilor obținuți ilegal prin conturile a 10 firme implicate.

Prin 70 de tranzacții bancare, rețeaua a transferat peste 35,8 milioane de lei, în timp ce aproximativ 395.000 de dolari au fost ascunși în conturile companiei Tornado Oil Ltd, înregistrată în paradisul fiscal din Insulele Seychelles.

Istoricul dosarului

Ancheta a devenit publică în decembrie 2015, când DIICOT a efectuat 36 de percheziții, reținând inițial mai multe persoane cheie, printre care Călin Balaj (administrator Ecodiesel), italianul Antonino Papalia și Katalin Merai.

Ulterior, aceștia, alături de asociații firmelor intermediare implicate în transport și facturare fictivă, au fost trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

Sentința dictată luni de Tribunalul Bihor nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.