România mai are de bifat 3 avize și intră în OCDE

„Săptămâna nu se putea încheia mai bine. Astăzi am fost anunțați că am primit cel de-al 22-lea Aviz Formal pentru aderarea la OCDE (după ce ieri îl primiserăm pe cel cu numărul 21 – amintesc că în total sunt 25). Avizul de azi vine din partea Comitetului pentru Guvernanță Publică al OCDE, unul dintre cele mai complexe. De fapt, fiecare comitet are complexitatea lui, dar acesta are una aparte, fie și numai dacă ne gândim la numărul mare de instituții implicate”, a scris Luca Niculescu pe Facebook.

El a lăudat munca depusă de Ministerul Justiției, MAI, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei și Ministerul Dezvoltării, coordonator fiind Secretariatul General al Guvernului.

„Iar la Ministerul Afacerilor Externe, rolul nostru a fost să ținem acest dialog în mișcare – între instituțiile din țară, dar și cu Secretariatul OCDE și statele membre ale Organizației”, a subliniat oficialul MAE.

Luca Niculescu a fost numit Secretar de Stat în MAE și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la OCDE în septembrie 2022.

Ce este OCDE, supranumit „clubul țărilor bogate” și care sunt avantajele aderării pentru România

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o organizație internațională fondată în 1961, cu sediul la Paris, care reunește în principal țările dezvoltate din Europa, America de Nord și Asia.

Cei 38 de membri ai OCDE, dintre care majoritatea europeni (23), dețin peste 70% din comerţul şi serviciile la nivel mondial şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Pentru intrarea în cea mai importantă organizaţie economică din lume este nevoie de vot în unanimitate.

România a deschis oficial procesul de aderare la acest for în 2022, pe vremea fostului premier Nicolae Ciucă. În martie 2025, fostul premier Marcel Ciolacu a declarat că „garantează” că în 2026 vom intra în OCDE.

Principalele avantaje ale aderării României la OCDE

  • apartenența la clubul restrâns al economiilor dezvoltate şi recunoaşterea la nivel global a statutului de economie de piaţă funcţională, cu impact asupra ratingului de ţară şi atragerii investiţiilor străine
  • imagine favorabilă pentru România faţă de marile economii ale lumii şi faţă de statele din regiune cu aspiraţii europene
  • acces la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.