Consiliul Județean Timiș a anunțat marți, 24 februarie, în cadrul unei ședințe de plen, intenția de a solicita Primăriei Timișoara transferul temporar al proprietății asupra a patru obiective emblematice aflate în stare de degradare. Este vorba despre Baza Uszoda de pe malul Begăi, Ștrandul Termal, Grădina de Vară cu cinematograful în aer liber Capitol și Ceasul Floral din centrul orașului.
Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, scopul acestei propuneri este de a permite reabilitarea acestor locații.
„Vom promova în această săptămână un proiect de hotărâre prin care vom cere de la Primărie aceste obiective, pentru a le reface și a le preda înapoi cu proprietatea la cheie”, a declarat acesta, citat de publicația locală Press Alert.
Simonis a subliniat că transferul este necesar pentru ca CJ Timiș să poată investi în reabilitarea acestor obiective, deoarece lucrările nu pot fi realizate doar prin administrare.
Inițiativa vine într-un context de tensiune între CJ Timiș și conducerea Primăriei Timișoara, care în ultima perioadă a criticat consiliul pentru modul în care derulează investițiile, susținând că instituția nu ar avea fonduri suficiente, mai scrie Press Alert.
Consiliul Județean Timiș contribuie, însă, cu 20 de milioane de lei la lucrările de modernizare ale Stadionului Eroii Timișoarei, administrat de primărie.
Hopaioane 25.02.2026, 16:41
E bine, se mai inventeaza vrei 10-15 posturi de directori si o sa fie groapa de bani
Dragoescu 27.02.2026, 06:38
Excelent ,daca ele vor fi preluate spre a fi reabilitate și repuse în funcție!:Au ajuns Intr,- o stare de degradare avansată pt că acest primar nu are nici o treabă cu administrația,el se ocupa de reabilitări cu dedicație și de plimbări pe bani publici la București!