Theodor Stolojan susţinea deunăzi că starea jalnică a finanţelor româneşti face ca, fără banii de la FMI, imposibilitatea plăţii salariilor şi pensiilor să fie o perspectivă sumbră, imediată. Când milioane de oameni se află la şi sub pragul sărăciei, asta ar avea efectul unei eutanasieri în masă. Aici s-a ajuns după un an de guvernare buimacă în plină criză, aici suntem când premierul şi şeful-jucător al statului ridică din umeri, aşteptând din afară izbăvire. Pe care celelalte state au căutat-o, au găsit-o şi depăşesc acum impasul.
Şeful Delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat că “problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid, ci de un board, de o coaliţie de forţe”. Aluzia la Boc şi PD-L era străvezie, ba chiar şi trimiterea la un guvern susţinut de majoritatea parlamentară, dar refuzat acum trei săptămâni de Băsescu. Ce a înţeles însă Boc, cramponat de putere şi obsedat de alegerile prezidenţiale? Că Franks ar fi vrut să spună doar că trecerea proiectului de Buget (pe care, Cabinetul fiind cenzurat, nici nu îl poate depune) prin Parlament înseamnă să fie aprobat de mai multe partide. Şi să treacă mâine echipa Croitoru.
Mi-e teamă că Stolojan (un “contabil”, cum îl persiflează până şi suficientul Geoană) nu glumeşte, ci rosteşte un adevăr dramatic. Aşa cum a procedat şi acum 10 luni, când a înapoiat mandatul, refuzând să conducă un Guvern format de o Coaliţie aberantă şi sortită eşecului.