Tanti Maria, așa cum îi spun cei din localitatea Coșbuc, este strănepoata lui George Coșbuc, tatăl său fiind nepot de frate cu poetul care s-a născut acum 150 de ani, pe 20 septembrie.

„Îs născută în casa care astăzi e muzeu şi tot de acolo m-am şi căsătorit în 1955. În afară de mine, mai îs şi fraţii mei, şase mai suntem rămaşi neamurile ale lui George Coșbuc”, a spus, pentru timponline.ro, strănepoata lui George Coșbuc.

Întrebată dacă îşi mai aduce aminte de vreo poezie scrisă de Georghe Coşbuc, femeia a mărturisit că nu știe carte şi tot ce a reţinut a fost de la copiii ei. În ciuda vârstei înaintate şi a neştiinţei de carte, tanti Maria a recitat însă cu mândrie câteva versuri din poezia „Mama”, iar ochii i s-au înlăcrimat când a ajuns la partea în care poetul spune:

„Pe tine, mamă, te zăresc, acolo într-o căscioară…”. „Am ştiut multe, dar şi vârsta, copiii mei sunt bătrâni, nepoţii-s mari, duşi…”.

Regretă că rudele nu lucrează la muzeu

Strănepoata poetului are și un regret în ceea ce privește relația de rudenie cu George Coșbuc.

”Nu s-au găsit prea mulţi interesaţi de legătura de rudenie cu poetul, deşi aș fi avut ce să le spun. La muzeu sunt oameni străini, ai mei nu au avut loc. Fata mea nu a avut loc, deşi n-are serviciu”, a povestit tanti Maria.

„Sunt mândră că fac parte din neamul lui, cum să nu fiu mândră. Io născută îs Coşbuc şi îmi pare rău nu nu mi l-am ţinut (numele-n.r), dar atunci, în 55, după război, ştiţi cum o fost treburile. Io nu l-am apucat pe Coşbuc. Mama ne mai spunea ce îi zicea socră-sa care l-o apucat pe poetul aici, când venea el. O fost mai mult plecat. Când venea aici, venea clandestin. O zis că venea şi stătea câte două-tri zîle, câte o săptămână. Mi-o zis mama că o vinit cu paşaportul şi o stat în căsile astea şi o plătit la tăt satul joc, muzică şi de băut” își amintește strănepoata lui George Coșbuc, conform sursei citate.

Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”
Recomandări
Donald Trump, pus sub acuzare penală la New York. Fostul președinte al SUA spune că e „persecutat politic”

George Coșbuc, născut acum 150 de ani, în data de 20 septembrie 1866, în Hordou, azi Coșbuc, Bistrița-Năsăud, a murit pe 9 mai 1918, la București.

Sursa foto: www.timponline.ro


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„M-a înșelat cât timp mama era pe moarte”. Vedeta a răbufnit după ce un fan a pus-o la colț pentru că a decis să divorțeze
GSP.RO
„M-a înșelat cât timp mama era pe moarte”. Vedeta a răbufnit după ce un fan a pus-o la colț pentru că a decis să divorțeze
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Observatornews.ro
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
FANATIK.RO
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață