Cazul tragic al studentului de 19 ani care a murit în urma unor complicații rare COVID: ”Era supersănătos până l-a lovit”

Comentează

Un student din Statele Unite s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a murit din cauza unor probleme neurologice asociate cu boala, scrie New York Times. Chad Dorrill, spune familia sa, era ”într-o formă extraordinară”. Înalt și suplu, el juca baschet și alerga pe distanțe lungi.

Chad Dorrill era student în anul II la Appalachian State University din Boone, Carolina de Nord, locuia în afara campusului și urma cursurile online, în momentul în care i-au apărut primele simptome, potrivit lui Sheri Everts, șefa cancelariei universității.

E neclar deocamdată cum a luat virusul, în condițiile în care era atent și purta mereu mască.

”Mama sa l-a încurajat să se ducă acasă, să se testeze și să stea în carantină”, a explicat Everts, într-o scrisoare trimisă studenților. Asta s-a și întâmplat.

Chad s-a testat și a aflat că are coronavirus pe 7 septembrie, așa că a intrat în carantină pentru 10 zile, potrivit unchiului său, David Dorrill.

Dar nu a fost o recuperare simplă.

Susan Dorrill, mama tânărului, a povestit că acesta a fost ”incredibil de obosit timp de două săptămâni”.

”Nu știam că virusul îi ataca în mod secret organismul într-un fel pe care medicii nu îl mai văzuseră”, a spus ea, potrivit publicației locale Charlotte Observer. .

În cele din urmă, Chad a primit acordul medicului pentru a se întoarce la școală. Unchiul tânărului, David Dorrill, spune însă că imediat ce s-a întors în Boone, Chad a început să dezvolte probleme neurologice grave.

Chad Dorrill jucase baschet în timpul liceului FOTO: Twitter/ Tonia Maxcy

”Când a încercat să se ridice din pat, picioarele nu îi funcționau, iar fratele meu a trebuit să îl ducă în brațe la mașină și să-l transporte la spital”, explică David Dorrill.

Doctorul a spus că a fost un caz foarte rar, că nu mai văzuse niciodată o astfel de evoluție a bolii. Că era vorba despre o complicație COVID care îi ataca creierul, nu sistemul respirator.David Dorrill, unchiul lui Chad:

Deși coronavirusul atacă plămânii în primul rând, el poate afecta de asemenea rinichii, ficatul sau vasele de sânge, iar un număr semnificativ de pacienți au dezvoltat probleme neurologice, inclusiv dureri de cap, confuzie și delir.

După ce a fost internat în spital, Chad a ajuns la Terapie Intensivă. Pe 26 septembrie, Tonia Maxcy, o prietenă de familie, a cerut tuturor apropiaților să se roage pentru sănătatea lui Chad, care era în stare gravă.

Luni, după alte două zile, familia și medicii au decis să îl deconecteze de la aparate.

Medicii și asistentele care l-au îngrijit au fost ”devastați” de moartea lui, spune doctorul Colin McDonald, șeful secției de Neurologie de la Forsyth Medical Center.

Tonia Maxcy, prietena de familie, a relatat că medicii suspectează acum că Chad avea sindromul Guillain-Barré, o afecțiune neurologică rară în care sistemul imunitar atacă nervii, scrie New York Times.

Multe virusuri pot activa această afecțiune și au mai existat deja cazuri asociate cu COVID-19.

Șocul familiei și al medicilor vine din faptul că Chad era perfect sănătos.

”Era într-o formă extraordinară. Suplu. Putea alerga șase mile (aproape 10 km) fără probleme. A alergat cu noi acum mai puțin de trei săptămâni. Era sănătos până când l-a lovit”, spune David Dorrill.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vin de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
MONDEN
Alexandre Eram și Andreea Esca
14:49
Câte proprietăți dețin Andreea Esca și soțul ei la Porumbacu de Sus. Alexandre Eram: „Așa a început nebunia”
Andra in Spania
14:43
Anunțul surprinzător făcut de Andra. Se va întâmpla în Londra. „Emoțiile mele sunt deja până la cer. Tocmai am aflat”
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU: „O onoare”
15:28
Pensionarii revoltați de taxe și sărăcie au ieșit în stradă la Galați
15:27
Cum a reușit maica Irina, singura călugăriță șoimar, să educe o pasăre de pradă ca în secolul al XIII-lea, în Serbia
15:25
Șoferii au plătit RCA, în medie, aproape 2.100 de lei, cu 21% mai mult decât anul trecut
TRENDING
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
13:23
Indicele ROBOR crește din nou și atinge cele mai mari valori din ultimele luni
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
“Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!