Liliecii sunt atât de pricepuţi la deplasarea prin aer, încât pot depăşi păsările.

În plus, ei polenizează plantele, folosesc ecolocaţia ca un sonar pentru a naviga în nopţile cele mai întunecate, sunt cunoscuţi pentru că obişnuiesc să ofere hrană la schimb pentru a se împerechea şi ştiu chiar să se autoizoleze atunci când se îmbolnăvesc.

Potrivit noului studiu, liliecii calculează cu exactitate unde se îndreaptă prada lor, construind modele predictive pe baza ecourilor.

Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Maryland, Statele Unite, au declarat că modelele predictive ale liliecilor sunt atât de solide, încât ei pot continua să-şi urmărească prada în aer chiar şi atunci când aceasta dispare temporar în spatele obstacolelor care blochează ecoul, precum copacii.

Aşa cum un jucător de tenis trebuie să ştie când şi unde să lovească mingea, un liliac trebuie să anticipeze când şi unde va intra în contact cu insecta pe care o vânează.


Cynthia Moss, autoarea principală a studiului:

Liliecii folosesc perioadele de timp dintre fiecare apel de ecolocaţie şi ecourile rezultate pentru a determina distanţa la care se află prada.

Cercetătorii au mai notat că liliecii îşi înclină capul pentru a surprinde modificările în intensitatea ecourilor aflând astfel unde se află prada în plan orizontal.

Pentru că liliecii sunt atât de pricepuţi la această tehnică, cercetătorii s-au întrebat dacă nu cumva liliecii folosesc aceste informaţii şi pentru a prezice direcţia în care se îndreaptă prada, iar constatările actuale contrazic studiul făcut în anii 80, conform căruia liliecii nu prezic poziţia viitoare a unei insecte, concluzie realizată înainte ca imaginile video de mare viteză să fie disponibile pe scară largă.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.