Sudul Europei se topește sub valul de caniculă. Unde sunt prognozate temperaturi record

 3 comentarii
Arhiva foto

Zone întinse din sudul Europei continuă să se confrunte cu o căldură extremă, existând avertismente că în unele locuri ar putea fi atinse temperaturi record săptămâna aceasta, scrie luni, 17 iulie, Politico.

În Italia, aceste maxime record ar putea fi atinse chiar marți, în Sicilia și Sardinia fiind prognozate 48 de grade Celsius. Temperatura record a Italiei este de 48,8 grade Celsius și a fost stabilită în urmă cu doi ani.

Aproximativ 60% din teritoriul Peninsulei va atinge probabil 40 de grade Celsius săptămâna aceasta, iar guvernul a emis o alertă roșie pentru 20 dintre cele 27 de orașe principale ale țării, pentru ziua de marți, și a avertizat asupra riscului caniculei la adresa sănătății, vizate fiind în special persoanele în vârstă și vulnerabile.

Un studiu realizat de Institutul de Sănătate Globală, publicat în revista Nature Medicine, a constatat că 18.000 de italieni au murit vara trecută din cauza valului de căldură din întreaga Europă, în Peninsulă înregistrându-se cel mai mare număr de decese dintre cele 35 de țări studiate.

Departamentele de urgență ale spitalelor au înregistrat o creștere a activității de aproximativ 20% în ultimele zile, aceeași creștere fiind remarcată și în cazul apelurilor la numerele de urgență, potrivit presei locale. Luni, mai multe pene de curent au afectat unele părți ale Romei, deoarece rețelele de electricitate s-au confruntat cu o cerere intensă din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat. Asociația Coldiretti, care îi reprezintă pe fermieri, a emis o alertă cu privire la pericolul pentru animalele domestice și de fermă, raportând că producția de lapte la vaci a scăzut cu 10 la sută.

Ministerul Sănătății i-a îndemnat pe italieni să se îmbrace în haine lejere și să rămână în case între orele 10.00 și 18.00, precum și să evite alcoolul, băuturile carbogazoase și cafeaua. Orașul Roma le-a oferit persoanelor de peste 70 de ani acces gratuit la piscine.

Regiunea Andaluzia, din sudul Spaniei, se află, de asemenea, în „risc extrem" din cauza temperaturilor de până la 44 de grade Celsius, a avertizat Agenția meteorologică a statului iberic.

Pe insula La Palma, 4.000 de persoane au trebuit să fie evacuate din cauza unor incendii de vegetație violente, notează Reuters. Incendiul a început sâmbătă dimineața și a scăpat de sub control, afectând 4.650 de hectare. Incendii de vegetație au izbucnit și pe insula vecină Tenerife, ceea ce a dus la evacuarea a 50 de persoane.

Luni, două mari incendii de vegetație au izbucnit în apropiere de Atena, mulți locuitori fiind nevoiți să părăsească zona, deoarece vânturile puternice împing flăcările spre coasta de sud a regiunii Attica, a precizat presa locală.

Grecia se așteaptă ca temperaturile să atingă 44 de grade Celsius la sfârșitul acestei săptămâni. Vineri, Acropola - cea mai populară atracție turistică a țării - a fost închisă la orele de vârf pentru a-i proteja de căldură pe turiștii care așteptau să intre.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Silvia06 18.07.2023, 01:06

    Foarte cald si la noi

  • Avatar comentarii

    bituca 18.07.2023, 08:28

    O se trcem noi si peste canicula aceasta.

  • Avatar comentarii

    Gabi1975. 18.07.2023, 12:25

    Asta se întâmplă ca nu au facut nimic sa protejeze clima globală

ALTE ȘTIRI
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
MONDEN
Adela Popescu joacă in serialul Fără Urmă
12:16
Ce serial românesc a programat Pro TV la aceeași oră cu Asia Express
Mihai Bendeac și Carmen Tănase | Foto: colaj Libertatea
11:20
Mihai Bendeac, un nou mesaj în scandalul cu actrița Carmen Tănase: „A luat toată lumea foc”
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
12:19
Invenția SF finanțată de NASA: cum au transformat cercetătorii sticlele din plastic în biscuiți comestibili
12:13
Circulație feroviară întreruptă între Mogoșoaia și Aeroportul Otopeni. Două perechi de trenuri au fost anulate din cauza unei defecțiuni
12:09
China pregătește un nou gigant auto: un constructor care are legături cu România va prelua alt producător
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Peisaj urban și fațada unei biserici, Matera, Basilicata, Italia
09:45
Orașul european vechi de 9.000 de ani pe care trebuie să-l vizitezi în octombrie. Are temperaturi de 27°C și peisaje desprinse din basme
O femeie asiatică tânără cu un telefon în mână, pe o stradă din Hong Kong, în timp ce face o fotografie în fața unei clădiri înalte
09:40
Tinerii singuri din Asia plătesc pentru prieteni falși, amici de cafea sau petreceri karaoke doar pentru ei
Broșură informativă despre Sistemul european de intrare-ieșire (EES) la aeroportul din Budapesta
09:20
UE renunță pentru moment la sistemul intrare-ieșire în 9 țări, după ce a creat haos în aeroporturi
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare