Cerșetoarele românce care se dau drept refugiate în Canada sunt subiectul unui reportaj al unor jurnaliști canadieni. Mai multe femei cu cetățenie română au fost prinse la cerșit în orașul Toronto în timp ce se dădeau refugiate, purtând hijaburi.

Filosoful Mihai Şora a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de recunoaștere a activității sale și a contribuției aduse la promovarea și dezvoltarea valorilor culturale românești. Distincția a fost acordată, după ce consilierii generali au aprobat, miercuri, propunerea grupului USR.

Rusia trimite avioane militare deasupra Americii de Nord. În contextul amplificării tensiunilor cu Occidentul, Rusia a trimis avioane militare în zona Polului Nord, deasupra Americii de Nord, acolo unde efectueazaă exerciții Forţele Navale ale SUA , informează Mediafax.

Imagini de coșmar în urma unui incendiu într-o secție de Poliție din Venezuela. Peste 60 de oameni au murit în urma unui incendiu, după ce deținuții au dat foc unei saltele pentru a evada din celule.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, la Salonul Internațional Auto București, despre Legile justiției, adoptate luni de Parlamentul României, și a spus că „ar fi păcat după atâtea discuții, după atâta scandal, să avem niște legi proaste”.

Lobby-istul american Elliott Broidy i-ar fi transmis unui oficial american să anuleze o întâlnire cu Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, sub pretextul că ar aceasta ar urma să fie înlăturată de la conducerea instituției.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat, miercuri, că guvernul este cel care autorizează publicarea raportului GRECO și nu ministerul al cărui șef este. El a mai adăugat că a semnat memorandumul prin care solicită autorizarea această acțiune.

Un copil şi-a amputat două degete la Paradisul Acvatic, un centru de relaxare cu piscine interioare și exterioare, din Brașov.

Ce mai trebuie să știi:

Singura sursă de investiții are nu necesită bani zace nefolosită în România. Este vorba despre offsetul pentru achizițiile de armament pe care România le face deja în cadrul programului de înzestrare a Armatei. Offsetul înseamnă că o parte din banii de achiziții militare ar trebui să se întoarcă în țara noastră. Legislația prevede că se poate face offset până la 80% din valoarea unui astfel de contract de armament.

Lucrările la “Autostrada Muntelui”, pe tronsonul care va lega A3 de Bucureşti, sunt aproape gata, însă Primăria Capitalei încă expropriază terenuri în vederea lărgirii Șoselei Fabrica de Glucoză. Aceasta din urmă ar trebui să preia o parte din traficul de pe autostradă.

Ce se va întâmpla astăzi:

CCR dezbate joi sesizarea lui Iohannis în cazul Legii privind statutul funcționarului public parlamentar. Președintele Klaus Iohannis a invocat, printre altele, faptul că actul normativ a fost adoptat prin încălcarea principiului bicameralismului.

Guvernul Viorica Dăncilă discută, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă cu mai multe modificări ale Codului fiscal, printre care posibilitatea ca firmele să opteze pentru impozitul pe profit sau cifra de afaceri dacă se încadrează sub plafonul de un milion de euro. În plus, se va discuta și despre rambursarea taxei auto și despre Regulamentul sporurilor din sistemul medical. În plus, se dorește majorarea de la 2% la 3,5% a cotei din impozitul pe veniturile persoanelor fizice care poate fi alocată ONG-urilor

Judecătorul de cameră preliminară care analizează actele de urmărire penală din dosarul „Mineriadei”, în care a fost trimis în judecată Ion Iliescu, reia, joi, dezbaterile în dosar, în sala de festivități a Tribunalului București.
 Ora 11.00 – Guvernatorul BNR este audiat în Parlament, pe tema inflației, alături de toţi membrii Consiliului de Administraţie al BNR. Audierea va avea loc în Comisia Economică şi de Industrii de la Senat.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.