Barack Obama efectuează ultima sa vizită în Asia în calitate de președinte. Liderul de la Casa Albă se aștepta probabil la un start fără probleme, însă lucrurile nu au decurs deloc așa, relatază APP.
Cuprins:
După ce Air Force One, avionul președintelui american, a aterizat la Hangzhou, unde se desfășoară summitul G20, au avut loc mai multe incidente. O consilieră de la Casa Albă chiar s-a confruntat cu un oficial chinez.
Prima problemă a apărut chiar după aterizarea aeronavei prezidențiale. O scară pe care Obama să coboare din avion pe covorul roșu nu a existat, iar liderul american a fost nevoit să folosească o altă ieșire.
Pe pistă, a izbucnit apoi o dispută între o consilieră prezidențială și un oficial chinez. Acesta din urma a cerut jurnaliștilor care îl însoțeau pe Barack Obama să nu li se permită să se apropie de el. Acest lucru ar fi fost o încălcare a tradiției pe care președintele american o respectă de fiecare dată când ajunge într-o țară străină.
Când oficialul de la Casă Albă a insistat că americanii stabilesc regulile în ceea ce-l priveşte pe liderul lor, omologul ei chinez i-a întors spatele."Asta este ţara noastră!. Este aeroportul nostru!", a strigat oficialul chinez.
<iframe allowfullscreen frameborder="0" width="698" height="573" scrolling="no" id="molvideoplayer" title="MailOnline Embed Player" src="http://www.dailymail.co.uk/embed/video/1326128.html"></iframe>
De asemenea, un oficial chinez a încercat să o ţină pe consiliera pe probleme de securitate a lui Obama Susan Rice departe de şeful ei. Rice a părut mai mult decât amuzată, când a fost întrebată despre incident. "Au făcut lucruri care nu au fost anticipate", a spus aceasta.
Summitul G20 a statelor dezvoltate şi emergente are loc în perioada 4-5 septembrie în metropola chineză Hangzhou. Din grupul G20 fac parte următoarele economii: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Uniunea Europeană, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Marea Britanie şi SUA.
Principalele teme de pe agentă sunt creșterea economică, evenimentul fiind dominat de Brexit. Analiștii se așteaptă însă la multe angajamente și puține măsuri concrete în urma reuniunii.