Direcția Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, solicitând toate documentele oficiale privitoare la salariile încasate de şeful instituţiei, Bogdan Enescu, în perioada aprilie- iunie.

Conducerea MAI are suspiciuni că Enescu a pontat sute de ore suplimentare executate mai ales noaptea și în zilele de weekend, fără acordul ministrului de Interne, au precizat surse din Poliţie pentru G4Media.

De asemenea, ancheta îi vizează și pe alți angajaţi ai Jandarmeriei, printre care şi iubita lui Bogdan Enescu.

Şi Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă în acest caz şi a solicitat documente justificative, au precizat aceleași surse pentru G4Media.E vorba despre cercetări in rem (adică față de o situație, nu față de o persoană).

Pe de altă parte, surse apropiate lui Bogdan Enescu au declarat pentru Știri Tvr că ar fi vorba despre o înscenare, pentru că totul a apărut înainte de a doua împuternicire a lui Bogdan Enescu la conducerea Jandarmeriei Române.

Citeşte şi:

Presa din Italia, după decizia de carantinare a românilor la intrarea în țară: ”Din România vine cea mai mare amenințare”

Un pacient cu COVID-19 s-a dus singur la spital, după ce a încercat trei zile să vorbească cu DSP: “Ambulanța mi-a spus că nu poate să vină, dacă nu e trimisă”

Voluntarii de la Casa Bună încearcă să ia copiii de la muncile câmpului și să-i așeze în fața computerului. “Sperăm să creştem dintre ei mici programatori”

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
România ar putea deveni una dintre marile puteri ale lumii. Comoara descoperită în Gorj
Playtech.ro
România ar putea deveni una dintre marile puteri ale lumii. Comoara descoperită în Gorj
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută