Date cu caracter personal despre sute de politicieni germani aparținând marilor partide, inclusiv detalii ale cărților de credit și numere de telefon mobil, au fost postate public de hackeri. Cancelarul Angela Merkel se numără printre cei afectați, potrivit Reuters.
Toate partidele mari din Germania au fost afectate. Numai formaţiunea politică Alternativă pentru Germania (AFD) nu are datele membrilor săi dezvăluite.
Datele, publicate de pe un cont de Twitter, mai includ adresele politicienilor, mesaje personale şi copii ale cardurilor de identitate, potrivit Reuters, arată Mediafax.
Potrivit publicației Rheinische Post, cancelarul Angela Merkel si presedintele Frank-Walter Steinmeier au fost de asemenea victime ale scurgerii de date.
Numarul de fax al cancelarului Angela Merkel, adresa de e-mail si mai multe scrisori primite și trimise de ea se numără printre informațiile publicate online pe Twitter. Nu este clar încă dacă e-mailurile conțin informații sensibile, arată agentia DPA.
Identitatea hackerilor şi motivul lor nu sunt cunoscute încă. Ministrul justitiei, Katarina Barley, a condamnat aceasta "scurgere severă de date personale ale politicienilor" pe internet, considerând-o un atac asupra democratiei tarii.
"Autorul atacului doreste sa submineze încrederea în democrația și instituțiile noastre. Autorul ar trebui găsit imediat și motivele clarificate". "Infractorilor și celor care îi sprijină nu ar trebui să li se permită să dicteze nicio dezbatere în tara noastra", a spus ea.