Sylvia Hoișie, supranumită „mama Polidinului”, pentru că a lucrat în echipa de cercetători care a dezvoltat acest imunomodulator în anii '60, a declarat luni seară, la Digi 24, că se va vaccina împotriva COVID-19, pentru că este convinsă că serurile care urmează să primească aprobare pentru a fi puse pe piață sunt sigure.
„Dacă îl voi obține, sigur că îl voi face. Nu numai eu, ci toată familia mea. Eu am încredere în vaccin”, a spus Sylvia Hoișie, luni, la Digi24.
Medicul Sylvia Hoişie, cunoscută ca „mama Polidinului”, are 93 de ani.
Cred că cei care au cercetat - și ce nu se putea cerceta în scurt timp pe om au cercetat pe animale - au avut rezultate benefice. Și nu cred că este dăunător oamenilor în vârstă, nimănui nu-i e dăunător. Sigur, ca orice vaccin, poate da niște reacții, dar sunt atât de mici față de beneficii. Sylvia Hoișie:
Medicul crede că deși a fost dezvoltat foarte repede, în numai câteva luni, serul este sigur.
„Suntem în secolul XXI. Cu aparatura de acum, sunt sigură că vaccinul e bine făcut. Nu e perioada anilor ’50-’60, este 2020. Sunt sigură că e bun. Companiile care au făcut vaccinurile sunt bine controlate, nu numai în America, ci și în Uniunea Europeană”, a explicat aceasta.