MENIU CAUTĂ
, de Mihai Niculescu

Tablou al pictorului Adrian Ghenie, vândut la Londra pentru 3 milioane de euro. Cine este personajul pictat

Distribuie

Un tablou al pictorului contemporan Adrian Ghenie a fost vândut pentru aproximativ 3 milioane de euro, la o licitație organizată de de casa Christie's de la Londra. Tabloul îl înfățișează pe celebrul comandant nazist Hermann Göring și se numește "The Collector 4". Acesta face parte dintr-o seria în care pictorul a expus pe pânză mai multe personalități controversate ale istoriei.

Pictat în 2009, tabloul face parte dintr-o serie de patru lucrări pe aceeaşi temă, „Colecţionarul”. „Reunind poveşti despre politică şi despre istoria artei, aceste opere sunt eseuri virtuoase despre temele legate de putere, corupţie şi manie”, este descrisă lucrarea de către experții casei de licitație, potrivit adevărul.ro.

„The Collector 4” îl surprinde pe Göring pe patul de moarte, pânza fiind realizată pornind de la o fotografie făcută la puţin timp după sinuciderea sa. Tabloul a fost pus în vânzare la un preţ stabilit între 2,2 milioane şi 2,8 milioane de lire sterline.

Adrian Ghenie, în vârstă de 41 de ani, a stabilit un record, pe 10 februarie 2016, la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s, la Londra, unde lucrarea sa, ”The Sunflowers in 1937”, a fost vândută cu 3.117.000 de lire sterline, echivalentul a peste patru milioane de euro.

Sursa foto: Hepta


Citește și: Unde-și ascundeau bogații banii înainte de Revoluție. Metode ingenioase de pe vremea lui Ceaușescu, de frica Legii ilicitului


 

Citește mai multe despre adrian ghenie și tablou pe Libertatea.

Comentarii