Dealerii de droguri care au fost lipsiți de libertate și tâlhăriți au mers la poliție, spun surse apropiate anchetei, și au povestit ce li s-a întâmplat, fără a preciza însă că vând droguri, acest fapt fiind descoperit ulterior de anchetatori.

Începând cu finalul lunii noiembrie, cei opt ar fi abordat victimele sub pretextul că vor să cumpere droguri, însă ulterior prin amenințări și violențe,  aceștia le luat banii, dar și substanțele.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit arme albe, telefoane mobile, dar și droguri. “Cei opt își propuseseră să facă pe justițiarii și să elimine toți dealerii din oraș“, iar toate discuțiile lor au fost interceptate de către anchetatori, potrivit Ziarul Incomod.

Pe 26 noiembrie indivizii au bătut cu bestialitate doi bărbați și i-a lăsat fără sume importante de bani.

Într-un alt caz când o persoană a fost lipsită de libertate, una dintre femeile agresoare ar fi intrat în camera respectivă și i-ar fi spus victimei că este “polițistă DIICOT”, încercând astfel să intimideze victima. 

Judecătoria Ploiești a decis marți seară, 22 decembrie, arestarea preventivă a tuturor celor opt inculpați din dosar. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată la Tribunalul Prahova.

Citeşte şi:

Descoperire șocantă în Capitală: bebeluș viu abandonat într-o pungă, pe stradă. Poliția caută părinții

VIDEO | Imagini incredibile cu coloana de TIR-uri blocate în Marea Britanie

MAE: Franța deblochează circulația dinspre Marea Britanie din 23 decembrie, la miezul nopții, inclusiv pentru români

Olăroiu investește 24 de milioane de euro într-o afacere din România! Cine e adevăratul patron: „E profitul lui, banii merg la el”
PARTENERI - GSP.RO
Olăroiu investește 24 de milioane de euro într-o afacere din România! Cine e adevăratul patron: „E profitul lui, banii merg la el”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Momentul în care tânărul din București s-a aruncat în gol de pe acoperiş. Fosta iubită a asistat la scenă
Observatornews.ro
Momentul în care tânărul din București s-a aruncat în gol de pe acoperiş. Fosta iubită a asistat la scenă
Horoscop 6 martie 2021. Scorpionii au impresia că nu mai pot avea încredere în cei cu care au colaborat
HOROSCOP
Horoscop 6 martie 2021. Scorpionii au impresia că nu mai pot avea încredere în cei cu care au colaborat
„Comoara” de 2 miliarde de euro care zace în sertarele românilor. De ce nu este valorificată
Știrileprotv.ro
„Comoara” de 2 miliarde de euro care zace în sertarele românilor. De ce nu este valorificată
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)