Băiatul de 21 de ani din Republica Moldova a ajuns vineri în stare gravă la spitalul din Iași.

Bătaia a avut loc vineri dimineaţa, în jurul orei 4, în zona Copou. Tânărul ar fi început să se certe pe stradă cu un necunoscut, iar aceasta a început să-l lovească, iar ulterior l-a înjunghiat. Agresorul l-a lovit atât de puternic încât i-a scos dinţii şi l-a înjunghiat în spate şi braţ, relatează ziaruldeiasi.ro. Băiatul a mers singur până la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Pacientul a ajuns la spital în urma unei agresiuni fizice. Prezenta multiple plăgi înjunghiate în partea posterioară a toracelui, în zona axilei şi a braţului stâng. De asemenea, acesta avea şi mai multe traumatisme faciale, printre care o contuzie de mandibulă şi lipsa mai multor dinţi“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Polițiștii au fost sesizați și îl caută pe agresor.


Citește și: VIDEO/ În timp ce instituțiile pasează de la una la alta responsabilitatea, tatăl unui copil care a murit într-o fosă septică a luat singur măsuri: „Nici în ziua de azi nu a venit nimeni să mă întrebe de ce am cimentat eu fosa”


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.