Mama și fiica ei se aflau în zona Muzeului Arheologic din Constanța pentru a viziona piesa de teatru în aer liber ”Picături de istorie”, proiect al asociației culturale ”Georgiana Rusu”. În timpul reprezentației, cele două încercau să găsească un loc mai bun pentru a viziona spectacolul, când, la un moment dat, fiica ”a dispărut”: căzuse în gol, într-un canal nesemnalizat, plin de gunoaie și având o adâncime de peste doi metri. Potrivit ziarului Replica, tânăra, care a reclamat în instanță organizatorul evenimentului de acum doi ani, a obținut despăguburi de 30.000 de lei.
Potrivit mamei fetiței, un sfert al gurii de canal era acoperit cu o piatră, fixată pe mijloc, iar între margini și piatră era un spațiu destul de mare, care permitea și unui adult să cadă în canal.
Pentru a ieși de acolo, minora a avut nevoie de ajutorul spectatorilor aflați în zonă, iar în urma apelului la 112, efectuat de mamă, la fața locului a sosit un echipaj al ambulanței care i-a acordat minorei primul ajutor și a transportat-o la Spitalul Județean Constanța, unde a stat internată până la data de 17 septembrie 2018.
Organizatorul evenimentului a susținut că minora s-ar fi așezat pe piatră, că piatra s-a dezechilibrat și astfel minora a căzut în groapă.
Spectacolul de la Termenele Romane era un eveniment mediatizat, la care urmau să participe aproximativ 500 de spectatori. În aceste condiții, organizatorii erau obligați să se asigure, înainte, că zona este sigură pentru spectatori.
La câteva zile după incident, mama a inspectat zona în care s-a produs incidentul și, spre surprinderea sa, canalul era, în continuare, neasigurat.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâților, pentru prejudiciul încercat de minoră prin căderea sa în groapa nesemnalizată.
”Accidentul a cauzat minorei vătămarea sănătății, aceasta fiind nevoită să suporte suferințele fizice și psihice inerente, investigațiile medicale, incapacitatea adaptativă și mediatizarea cazului”, a arătat instanța, care a decis ca asociația culturală ”Georgiana Rusu” să plătească reclamantei suma de 30.000 de lei cu titlul de despăgubiri morale.
Decizia nu este definitivă ea putând fi atacată cu apel.