În seara de 28 noiembrie 2025, un nou târg de Crăciun prinde culoare în București: Winter Wonderland, care continuă succesul de anul trecut și se mută de la Laminor Arena în Piața Alba Iulia din Capitală.
Cuprins:
Peste 500.000 de leduri vor fi aprinse oficial pe 28 noiembrie 2025, marcând debutul unei atmosfere de basm: vizitatorii vor fi fermecați de decorurile impresionante și efectele vizuale care vor transforma zona, introducându-i oficial în spiritul sărbătorilor de iarnă, cu multe seri cu muzică, iar spectacolele vor continua până după Revelion.
Vineri seara, pe 28 noiembrie 2025, Direcția 5 va susține un concert cu ocazia deschiderii oficiale a târgului de Crăciun intitulat Winter Wonderland. Sâmbătă, 29 noiembrie 2025, pe scenă vor urca trupa Iris și Cristi Minculescu, iar duminică atmosfera va fi încălzită de Diana Matei și Taraful Cleante.
Luni, pe 1 decembrie 2025, chiar de Ziua Națională a României, publicul este invitat să sărbătorească românește alături de Irina Loghin, Maria Dragomiroiu și basarabenii Lupii lui Calancea, iar vizitatorii se vor putea bucura de 10.000 de porții de fasole cu cârnați și ceapă.
Până pe 7 ianuarie 2026, Piața Alba Iulia, adică punctul de întâlnire a trei mari bulevarde, Unirii, Decebal și Burebista, va deveni epicentrul distracției din București, oferind o multitudine de atracții: patinoar, carusel tematic, spectacole de teatru și concerte zilnice, zone dedicate cadourilor și chiar o linie de tren care va avea ca destinație finală reședința lui Moș Crăciun.
Zilnic pe tot parcursul lunii decembrie vor avea loc numeroase concerte tematice susținute de artiști în vogă ai divertismentului românesc și ai muzicii de sărbători. Printre ei: Zdob și Zdub, 3 Sud Est, Cargo, Proconsul, Arsenium (ex. O-Zone), Puya, Bere Gratis, Generic, Azur, Damian Drăghici & Brothers.
Winter Wonderland va găzdui și o petrecere în aer liber de Revelion, precum și toate sărbătorile care vor urma până pe 7 ianuarie 2026.