‘Tata’ pentru 226 de copii

La o aruncatura de bat de satul Valea Plopului se afla Valea Screzii, unde exista mai multe case de copii apartinand Asociatiei Pro Vita, infiintata in 1994 de preotul Nicolae Tanase. Aici traiesc 226 de suflete, adolescenti si tineri scosi din canalele Bucurestiului, orfani si copii ai strazii, odrasle ale unor parinti ajunsi intr-un stadiu extrem de saracie, incapabili sa-i creasca.

Dupa liberalizarea avorturilor, din 1990 si pana astazi, milioane de romance au apelat la medici pentru intreruperi de sarcina, din motive de saracie sau pentru ca nu se considerau implinite social. Într-o lupta cu Natura, care a facut ca astazi si in viitor sa fim mai putini, au pierit milioane de romani nenascuti. Ei ar fi reprezentat acum o buna parte a populatiei tarii, cu viata, visurile si idealurile ei. Preotul Nicolae Tanase a reusit sa salveze o mica parte din aceasta lume condamnata sa dispara inainte de a zari primul licar de lumina.

„Nu e usor sa le fac sa renunte la chiuretaj”

Din cand in cand, preotul cerceteaza cabinetele ginecologice din Bucuresti, Ploiesti, Valenii de Munte, Brasov, unde stie ca se fac chiuretaje. Discuta cu femeile care stau la coada pentru a-si ucide pruncii din pantec. ”Nu e usor sa le fac sa renunte la acest act criminal, marturiseste parintele Tanase. De multe ori am necazuri cu asistentele si medicii care se revolta ca le iau clientele. Dar nu ma las. Intru in sufletul lor cu vorba, le explic ce lucru ticalos sunt pe cale sa faca. Citesc dintr-o carticica si le spun sa-si asculte copiii nenascuti, care plang in pantecele lor. Ei n-ar vrea sa se bucure de frumusetea cerului? Sa alerge pe campul inflorit si sa simta bucuria? Nu va e mila, pacatoaselor, le zic, ca puiul de om va fi rupt in bucatele de chiureta? Unele reactioneaza, duc mana la burta si incep sa planga. Ies din clinica si renunta la chiuretaj. Eu fac o cruce mare si ii multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa le conving.”

Staretul a construit recent la Valea Screzii un monument, unic in lume, o mica biserica dedicata milioanelor de prunci ucisi in Romania, prin avort, din 1990 si pana azi. Lacasul se afla pe culmea unui deal, la Valea Screzii si este de mici dimensiuni, ca pentru copii.

Aici vin sa se roage cu totii, bucurosi ca traiesc. Pe cei mai mici i-am intalnit jucandu-se in tabara. Au fete de ingerasi, sunt nazdravani si vorbareti. Nicusor, Alexandru, Adam, Vasilica, Gheorghita, Rafael, Minodora, Andra si multi altii au intre doi si opt ani. Nu-ti vine sa crezi ca acesti pitici jucausi, care stiu poezii, cantece si rugaciuni, ar fi fost morti acum, daca preotul Tanase nu ar fi reusit sa le convinga pe mamele lor sa renunte la gestul criminal. 

Mamele naturale trec rar prin tabara sau nu vin niciodata

Marinica e blond ca puful de papadie, Andra pare rupta din reclamele la ciocolata cu lapte, iar Nicusor e inteligent si cu o memorie fantastica. Stie pe de rost „Mai am un singur dor” de Eminescu si o multime de rugaciuni. Cand ii intrebi de mame, cu totii arata spre „doamna Miorita” si spre Antoanela. Prima e educatoare, a doua ingrijitoare. Adevaratele lor mame trec rar prin tabara. Unele n-au venit niciodata. Ele doar au nascut copilul, apoi l-au lasat in grija parintelui Tanase. Nu-l pot lua acasa pentru ca sunt prea sarace ori familiile lor nu stiu de existenta micutului. Azi, inimosul staret are 226 de copii. Sase, ai lui, plus cei din centru.

Apune dulce soarele pe Valea Screzii si chiotele pustanilor din tabara razbat pana departe. Pe cerul straveziu ca o margica trec norisori pufosi. Minodora, o fetita blonda, se opreste din joc si arata cu degetul in sus: ”Doamna Miorita, uite ingerii cum danseaza deasupra noastra!”. Educatoarea zambeste unui gand ascuns si nu-i mai raspunde. Bat clopotele. E vecernia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE