„Îi dau eu bani, să ia două lumânări, să-i ceară iertare, pentru că mama ei nu i-a vrut răul, nu i-a făcut rău. Să se ducă la mormântul ei ca s-o lase să se odihnească în pace. Soţia mea a fost o femeie bună, înţeleaptă şi sper să fie acolo unde trebuie acum. Eu doar această rugăminte o am, să meargă la mormânt. Nu să vină să-mi pupe mâinile, să-mi ceară iertare, să-mi aducă bani sau pachete, nu-i cer nimic”, a declarat Eugen Cristea.

Tatăl Gabrielei Cristea a încercat să o contacteze pe fiica sa pentru a-i spune direct toate aceste lucruri, însă vedeta TV nu mai are acest număr de telefon de două luni, iar părintele său nu a fost anunţat de modificare.

Şi-a minţit soţia chiar înainte ca aceasta să moară

Eugen Cristea a dezvăluit, de asemenea, că a minţit-o pe soţia sa, chiar înainte ca această să moară, spunându-i că Gabriela este plecată în Turcia şi de aceea nu poate veni să o vadă.

„Şi eu sunt la fel de vinovat ca şi Gabi. Am minţit-o pe soţia mea, mă trimitea s-o aduc pe Gabi iar eu mă duceam în parcul de la spital, mă plimbam o jumătate de oră, şi mă întorceam şi o minţeam că nu poate să vină pentru că-i plecată la turci, la filmări”, a declarat tatăl Gabrielei, la „Acces Direct”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.