Conform unor documente de la STASI, desecretizate recent, Angela Merkel ar fi fiica lui Adolf Hitler, nimeni altul decât liderul nazist care se face vinovat de moartea a peste 6 milioane de evrei. Desigur, aceasta nu este decât o teorie a conspiraţiei, exagerată de amatorii de gen şi pusă pe seama unor acte oficiale.
Deşi data oficială a Angelei Merkel este 17 iunie 1954, aceasta se pare că ar fi venit pe lume pe 20 aprilie 1954, de fapt, iar naşterea sa a fost asistată de medicul german Karl Klauberg. Acesta era un supus de seamă al lui Hitler şi mai era cunoscut drept „Îngerul morţii”, fiind condamnat pentru crime de război, la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Klauberg a ispăşit doar 7 ani din pedeapsă, la eliberare fiind trimis în Germania, cu o misiune specială a KGB.
Klauberg era expert în inseminare artificială şi, conform consemnărilor medicale acesta ar fi conservat prin îngheţare mai multe mostre din sperma lui Hitler, astfel încât, după moartea Fuhrer-ului să însemineze artificial o femeie, pentru a crea un copil cu markerii săi.
Cea pe care Klauberg ar fi ales-o pentru a fost chiar sora Evei Braun, amanta lui Hitler (şi în ultimele 36 de ore ale sale soţia acestuia), Gretl Braun, care făcea parte din conducerea Partidului Social Democrat şi avea principii marxiste.
Imediat după naşterea fetiţei lui Hitler a fost semnat un acord între sovietici, americani şi reprezentanţii Vaticanului, astfel că bebeluşul a fost luat sub tutela Bisericii Catolice şi crescut de familia Kasner.
Mai mult, data naşterii a fost schimbată din 20 aprilie, ziua lui Hitler, în 17 iunie 1954 şi a fost botezată Angela Dorothea Kasner. Familia de adopţie s-ar fi mutat imediat după apariţia copilei, în Germania de Est.
După numai 2 ani de la misiunea incredibilă, în care cred doar adepţii teoriei conspiraţiei, doctorul Klauberg a fost asasinat.