Tesla are deja o uzină în Shanghai, unde sunt produse vehicule electrice. Noua fabrică ar urma să producă, în prima fază, aproximativ 10.000 de sisteme Megapack de stocare a energiei pe an, adică echivalentul unor capacităţi de stocare de aproximativ 40 de Gigavaţi-oră.

Prin noua sa uzină, Tesla va putea profita de lanţurile chineze de aprovizionare pentru a majora ritmul de producţie şi a reduce costurile pentru o unitate de stocare a energiei Megapack, compusă din mai multe baterii de tip litiu-ion.

Tesla generează cea mai mare parte a cifrei sale de afaceri din vânzarea de automobile electrice, însă fondatorul Elon Musk a promis că afacerile din domeniul energiei fotovoltaice şi cele din domeniul bateriilor vor ajunge la o dimensiune similară cu cele din domeniul automobilelor.

Tesla are în prezent o uzină care produce sisteme Megapack de stocare a energiei la Lathrop, statul California, capabilă să livreze 10.000 de sisteme pe an.

Constructorul american de automobile electrice a început să producă vehicule Model 3 la uzina sa de la Shanghai în 2019 şi acum a ajuns la un ritm de producţie de 22.000 de unităţi pe săptămână.

Cu toate acestea, în ultima perioadă, Tesla se confruntă cu o creştere a stocurilor la uzina de la Shanghai, pe măsură ce cererea a început să scadă în trimestrul al treilea, ceea ce a obligat firma să demareze reduceri agresive de preţuri, pe marile sale pieţe mondiale, în luna ianuarie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.