„Toată noaptea am ascultat cum trec gloanţele”, a declarat Maria, o locuitoare a oraşului Tila, situat în sudul Mexicului, la aproximativ 230 km de Tuxtla Gutierrez, capitala statului Chiapas.

În noaptea de 4 iunie, zeci de bărbaţi puternic înarmaţi au sosit în Tila în camioane şi au început să tragă în case, în întreprinderi şi să dea foc la clădiri, au declarat mai mulți martori pentru Reuters.

Un martor a declarat că bărbaţii înarmaţi s-au întors în ziua următoare cu arme de calibru mare şi ţinute militare.

Violenţele din Tila au durat trei zile, până la 7 iunie, când a sosit armata. De atunci, autorităţile statului au declarat că aproximativ 5.000 de soldaţi au fost mobilizați în zonă şi că şase suspecţi au fost reţinuţi.

Toţi locuitorii din Tila, aproximativ 4.000 de persoane, au fugit din casele lor, unii luând autobuze guvernamentale spre adăposturile din apropiere, unde mulţi dintre ei rămân şi astăzi, dormind pe jos, pe saltele.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

„Nu ne întoarcem până când nu vom şti că atunci când ieșim din casă nu ne vor ucide”, a declarat un vânzător în vârstă de 60 de ani, pe nume Saul.

O duzină de locuitori care au fugit din zonă au declarat pentru Reuters că atacatorii, mulţi dintre ei cu feţele acoperite şi dintre care unii păreau a fi minori, au jefuit magazine, au dat foc la maşini şi au încercat să pătrundă în case.

După atac, a rămas un oraş pustiu, cu străzile pline de vehicule carbonizate, geamuri sparte şi găuri de gloanţe.

Multe comunităţi mexicane au devenit oraşe-fantomă, deoarece oamenii încearcă să se protejeze de violenţa bandelor, solicitând azil în Statele Unite.

În timp ce guvernul susţine că violenţele din Tila au rezultat în urma unei dispute locale legate de terenuri, locuitorii spun că grupurile de crimă organizată îi şantajau de mult timp.

„Timp de luni de zile, oricine nu plătea era ucis”, a declarat Maria, aflată la un adăpost din Yajalon.

„Au ameninţat că vor recruta tineri, că vor viola femeile şi de aceea am plecat”, a adăugat ea.

Locuitorii au raportat o creştere a violenţei în ultimii ani, precum şi o creştere a traficului de droguri şi a şantajului.

Preşedinta aleasă a Mexicului, Claudia Sheinbaum, care va prelua mandatul în octombrie, s-a angajat să lupte cu crima organizată din țară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.