Fiul cel mare al cântăreţei americane Tina Turner, Craig Turner, a fost descoperit mort în locuinţa sa din California, la începutul lunii iulie. Bărbatul de 59 de ani s-a sinucis prin împuşcare.

Tina Turner se afla la o petrecere în Paris în timp ce a aflat că fiul ei a murit. Craig a fost singurul copil pe care l-a născut, restul fiind adoptați în timpul mariajului artistei cu Ike Turner.

Artista a postat, vineri, pe contul de Instagram un mesaj și o imagine despre ceremonia pe care a ținut-o pentru fiul ei.

„Cel mai trist moment al meu ca mamă. Joi, 19 iulie 2018, i-am spus adio fiului meu, Craig Raymond Turner, când, împreună cu familia și prieteni, i-am împrăștiat cenușa de pe coasta din California. Avea cincizeci și nouă de ani când a murit atât de tragic, dar el va fi întotdeauna copilul meu”, a scris Tina Turner.

Craig Raymond Turner, agent imobiliar în San Fernando Valley şi membru al National Organization of Realtors şi California Association of Realtors, era fiul Tinei Turner cu saxofonistul Raymond Hill. Cântăreaţa avea doar 18 ani când l-a născut pe Craig, iar copilul a fost adoptat ulterior de primul soţ al artistei, muzicianul Ike Turner.

Cine a furat coiful și brățările dacice de aur, în Olanda: „100% sunt și români implicați”, susține ciminalistul Tudorel Butoi
Recomandări

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Oana Zăvoranu a povestit cum a obligat-o pe mama ei, Mărioara, să facă întrerupere de sarcină. Deși era doar o copilă, vedeta NU voia să-și împartă părinții cu nimeni. Ce a făcut când a aflat că mama ei era însărcinată
Unica.ro

Imagini de la nunta Laurei Vicol cu patronul NORDIS! Ce rochie de mireasă a purtat avocata
Viva.ro

Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Gabriela Cristea s-a tuns ca Denise Rifai și tot Internetul a amuțit. Reacția lui Tavi Clonda: “Șoc și groază”. Pozele cu Gabriela, despre care vorbește toată lumea
Creatura care a fost observată pe teritoriul României de mai mulți oameni. Vine să ierneze, dar pleacă imediat cum se încălzește. E deosebită și lumea o fotografiază mereu
FANATIK.RO

DESPĂRȚIRE neașteptată în showbiz! Cele două vedete se logodiseră recent, însă acum au pus capăt relației
Elle.ro

Să fie acesta ADEVĂRATUL MOTIV al despărțirii? Dezvăluirea făcută acum de Alexia Eram i-a uimit pe fani! Declaraţiile ei coincid cu versurile scrise de Mario Fresh. Detaliile care aruncă totul în aer!

Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
Observatornews.ro
Ultimele ore din viaţa tinerei ucise de soţ, în Giurgiu. O zi scăldată în alcool şi sânge: "Sebi, ce ai făcut, Sebi?"
Horoscop 26 ianuarie 2025. Berbecii vor simți nevoia să schimbe atmosfera din jurul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI