Intervenția total neobișnuită a avut loc la Spitalul Căi Ferate Iaşi iar medicii i-au îndepărtat pacientei tot conţinutul pelvisului după ce cancerul de col uterin îi invadase toate organele. Timp de cinci ani, femeia nu s-a dus la medic și boala a evoluat galopant, astfel că doctorii au recurs la această soluție radicală. Intervenția a durat cinci ore. Nu este singurul caz neobișnuit petrecut într-un spital din Iași.

Explicațiile medicale

Este vorba despre o pacientă cu foarte multe afecţiuni asociate, cu cancer de col uterin extins, care i-a invadat în totalitate vezica urinară, rectul, celelalte structuri din vecinătate. Pentru că sângera extrem de tare atât vaginal cât şi rectal era nevoie de o intervenție de hemostază, iar după ce am echilibrat-o am intervenit chirurgical pentru a îndepărta conținutul pelvisului, însemnând rect, uter şi anexe, vezica urinară în totalitate, cu ureterostomie, ablaţia peretului vaginal, inclusiv vulva împreună cu uretra“, a explicat prof. dr. Mihai Glod, medic chirurg şi manager al unităţii medicale, pentru ziaruldeiasi.ro.


REPORTAJ/ Mănânci, te rogi, iubești… la Dedulești! Un patron de cârciumă de pe Dealul Negru și-a transformat localul în altar


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.