În tramvaiele 1, 41 şi 32 din Bucureşti dar şi în autobuzele 104 şi 335 circulă cele mai multe persoane care nu plătesc biletul de călătorie.
Conform datelor Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), cele mai multe amenzi au fost date, anul trecut, tramvaielor 1 (6.055 de amenzi), 41 (4.599 de amenzi) şi 32 (3.927 de amenzi).
În timpul anului 2013, controlorii RATB au dat aproximativ 180.000 de sancţiuni, asta înseamnă că zilnic au fost sancţionate peste 490 de persoane care călătoresc fraudulos cu mijloacele de transport ale RATB-ului. În 2013, media persoanelor care nu îşi plătesc călătoria a crescut cu 108 persoane pe zi, faţă de anul 2012, potrivit B365.
Astfel, topul liniilor de transport în comun cu cele mai multe procese verbale de contravenţii este următorul:
Linia 1 – 6.055 procese verbale de contravenţie
Linia 41 – 4.599 procese verbale de contravenţie
Linia 32 – 3.927 procese verbale de contravenţie
Linia 104 – 3.088 procese verbale de contravenţie
Linia 335 – 2.480 procese verbale de contravenţie
Linia 69 – 2.459 procese verbale de contravenţie
Linia 202 – 2.164 procese verbale de contravenţie
Linia 11 – 2.108 procese verbale de contravenţie
Linia 85 – 2.099 procese verbale de contravenţie
Linia 25 – 1.961 procese verbale de contravenţie
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro