Toți militarii care au condus România. Nicolae Ciucă, primul general care ajunge premier după al Doilea Război Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Generalul rezervist Nicolae Ciucă a fost învestit, joi, în fruntea Executivului. El devine, astfel, primul militar care preia frâiele Guvernului României în secolul XXI. Asta dacă nu luăm la socoteală cele 31 de zile de interimat ale lui Gabriel Oprea. Înainte de asta, ultimul general ajuns prim-ministru al țării a fost Nicolae Rădescu, la finele celui de-al Doilea Război Mondial.
Cuprins:
- Gabriel Oprea, 31 de zile de interimat în vara lui 2015
- Nicolae Rădescu și ultima încercare de împotrivire în fața URSS-ului
- Constantin Sănătescu, generalul loviturii de stat de la 23 august
- Ion Antonescu, mareșalul războiului
- Gheorghe Argeșanu, premierul de o săptămână
- Alexandru Averescu, artizanul rezistenței de la Mărăști și Oituz
- Arthur Văitoianu a introdus votul universal
- Constantin Coandă, tatăl lui Henri Coandă
- Gheorghe Manu, descendentul direct al lui Brâncoveanu
- Ioan Emanoil Florescu, întemeietorul armatei române
- Constantin Alexandru Kretzulescu, organizator al Micii Uniri
- Nicolae Golescu, susținător al lui Cuza
- Ștefan Golescu, revoluționar și premier
- Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul României moderne
Libertatea a trecut în revistă toți militarii de carieră care au ajuns șefi ai Guvernului de-a lungul istoriei. De la colonelul Alexandru Ioan Cuza până la generalul de armată Nicolae Ciucă, 15 militari au deținut funcția de prim-ministru în România. Între aceștia, 11 au avut gradul de general sau mareșal.
Iată care au fost predecesorii lui Nicolae Ciucă cu o carieră militară înainte de a intra în politică.
Gabriel Oprea, 31 de zile de interimat în vara lui 2015
Generalul cu patru stele a ajuns să ocupe timp de 31 de zile funcția de premier, în timpul a două perioade de interimat din iunie-august 2015. Prima oară i-a ținut locul lui Victor Ponta cât timp acesta a fost plecat pentru o operație la genunchi și fizioterapie în Turcia. Apoi, după o scurtă revenire de 20 de zile, Ponta l-a propus din nou pe Gabriel Oprea în poziția de premier interimar pentru a pleca în concediu de odihnă în Caraibe, așa cum scria în acele zile Euractiv.
Povestea generalului care a adunat patru stele, deținând cel mai înalt grad care poate fi obținut în timp de pace, e ceva mai complicată decât cele 31 de zile petrecute la șefia Guvernului. În timp ce acesta ocupa funcția de premier interimar, jurnalista Emilia Șercan dezvăluia cum Oprea își plagiase teza de doctorat din anul 2000.
În ciuda dezvăluirilor, generalul cu patru stele a rămas în fruntea Ministerului de Interne după revenirea din concediu a lui Ponta și a plecat abia după moartea tragică a polițistului Bogdan Gigină, care însoțea pe motocicletă coloana oficială a lui Oprea.
Nicolae Rădescu și ultima încercare de împotrivire în fața URSS-ului
Nicolae Rădescu a luptat în două războaie, fiind avansat în gradul de general cu doar cinci ani înainte de a demisiona din toate activitățile militare, în 1933.
Rădescu rămâne în istorie ca ultima carte jucată de rege în încercarea de a se împotrivi instalării regimului comunist în România. El a fost prim-ministru între 6 decembrie 1944 și 28 februarie 1945.
După nici trei luni de mandat, Rădescu își prezintă demisia în urma presiunilor puse de Moscova, care ajunsese să interzică ziarelor românești să scrie despre discursul rostit de general după o manifestație antiguvernamentală organizată de comuniști în fața Piața Palatului, cea care astăzi poartă numele de Piața Revoluției.
Generalul a fost înlocuit o săptămână mai târziu de primul premier comunist, Petru Groza, cel care a început epurarea opoziției democratice, a fraudat alegerile și a reușit să forțeze, la finele lui 1947, abdicarea regelui Mihai.
Constantin Sănătescu, generalul loviturii de stat de la 23 august
Sănătescu a participat la ambele războaie mondiale, iar în 1943 a fost chemat de pe front și a devenit șef al Casei Militare Regale și apoi mareșal al Palatului.
A participat la mai multe ședințe unde s-a discutat răsturnarea regimului lui Ion Antonescu, ieșirea din războiul împotriva URSS și întoarcerea armelor contra Germaniei.
A ajuns premier în urma loviturii de stat din 23 august 1944, iar în noiembrie 1944 a format al doilea guvern Sănătescu. Nu a rezistat decât până în luna decembrie a aceluiași an.
Ion Antonescu, mareșalul războiului
Mareșalul Ion Antonescu este unul dintre cei mai cunoscuți militari care au condus România. A fost prim-ministru al României din 1940 până în 1944, iar regimul său a fost unul dintre cele mai controversate.
Antonescu a ajuns premier cu susținerea Mișcării Legionare, l-a forțat pe regele Carol al II-lea să abdice, după ce acesta conducea dictatorial țara, ca mai apoi să înăbușe rebeliunea legionară din 1941.
Antonescu a decis intrarea României în război pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că România își va putea recupera teritoriile pierdute în 1940 în urma Dictatului de la Viena și a Pactului Ribbentrop-Molotov. URSS ar fi fost de acord cu recuperarea Basarabiei și Bucovinei, dar Antonescu a trimis armatele române și mai departe, acestea ajungând până la Cotul Donului/Stalingrad.
Pe plan intern, în timpul regimului lui Antonescu au avut loc atrocități împotriva evreilor și romilor, atât în țară (pogromul de la Iași), cât și în teritoriile ocupate de România (masacrul de la Odessa).
Gheorghe Argeșanu, premierul de o săptămână
Participant combatant în Primul Război Mondial, generalul Argeșanu a deținut importante funcții de comandă în cadrul armatei.
A condus guvernul timp de șapte zile, între 21 și 28 septembrie 1939, iar anterior a fost ministrul apărării în al doilea guvern al patriarhului Miron Cristea.
A fost instalat în funcție în urma asasinării de către legionari a premierului din acel moment, Armand Călinescu. Argeșanu a luat măsuri sângeroase împotriva legionarilor.
Deși a fost negat oficial, acesta a avut un conflict cu Ion Antonescu, care l-a succedat la putere.
Alexandru Averescu, artizanul rezistenței de la Mărăști și Oituz
Generalul și mai apoi mareșalul Alexandru Averescu a fost comandantul Armatei Române din Primul Război Mondial, fiind cel care a condus armatele române în bătăliile de la Mărăști și Oituz, unde a rămas celebra deviză „pe-aici nu se trece!”.
Ca om politic, a fost șef al Guvernului de trei ori, între 9 februarie și 15 martie 1918, între 19 martie 1920 și 18 decembrie 1921 și între 30 martie 1926 și 4 iunie 1927.
Pe lângă acestea, a mai fost ministru de externe și al apărării în alte cabinete.
Arthur Văitoianu a introdus votul universal
A fost unul dintre generalii armatei române din Primul Război Mondial. A demisionat din armată în 1919 și s-a înscris în PNL. A condus guvernul în perioada 27 septembrie 1919 - 28 noiembrie 1919.
În timpul mandatului său au avut loc primele alegeri universale din România, când au putut vota și țăranii.
Femeile nu vor primi însă dreptul la vot până în 1929 (doar la alegerile locale), iar la parlamentare au votat prima oară în 1938. Abia comuniștii vor introduce dreptul de vot fără vreo altă discriminare, în 1946.
Constantin Coandă, tatăl lui Henri Coandă
A fost general și profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București. A condus cabinetul de miniștri în perioada 24 octombrie - 29 noiembrie 1918.
Era fratele amiralului Ion Coandă și a fost tatăl celebrului inventator Henri Coandă, descoperitorul „efectului Coandă”, folosit la zborul oricărei aeronave de azi, și inventatorul avionului cu reacție.
Gheorghe Manu, descendentul direct al lui Brâncoveanu
Generalul Gheorghe Manu a fost ministru de război, echivalentul Ministerului Apărării, în mai multe guverne și a condus consiliul de miniștri între 1889 și 1891.
Era descendentul direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Între 1874 și 1877 a fost primar al Bucureștiului, iar în Războiul de Independență a fost cel care a obținut capitularea Vidinului. După război a fost unul dintre liderii Partidului Conservator.
Ioan Emanoil Florescu, întemeietorul armatei române
Generalul Ioan Emanoil Florescu a condus cabinetul în două guverne provizorii în perioadele 17 aprilie - 6 mai 1876 și între 2 martie - 29 decembrie 1891.
A fost consilier militar atât al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cât și al regelui Carol I.
A fost cel care a construit armata română timp de 18 ani, după Unirea Principatelor și înainte de Războiul de independență.
În cariera sa politică a fost unul dintre liderii Partidului Conservator.
- Daca te intereseaza figurile regale, citeste mai multe despre regina Elisabeta a II-a
Constantin Alexandru Kretzulescu, organizator al Micii Uniri
Era, la rândul său, descendent al domnitorului Brâncoveanu. În armată a deținut doar funcția de maior. A deținut de două ori funcția de prim-ministru:
- o dată în guvernul Țării Românești, în perioada 27 martie - 6 septembrie 1859
- a doua oară în guvernul României unite, între 1 martie - 4 august 1867.
A mai fost ministru al Cultelor și a exercitat și funcțiile de ministru de justiție și a fost interimar al războiului în al doilea său guvern.
Înainte de Mica Unire a fost președintele comitetului din Muntenia care a organizat divanele ad-hoc, unde s-a hotărât unificarea principatelor.
Nicolae Golescu, susținător al lui Cuza
A fost fiul cărturarului și boierului Dinicu Golescu. A studiat în Elveția, iar după ce s-a întors în țară a făcut parte din armată, ajungând în anul 1834 la gradul de maior.
A făcut parte din comitetul revoluționar din 1848 alături de Ion Ghica, Nicolae Bălcescu și Ion Heliade Rădulescu. El a plecat în exil după înfrângerea Revoluției, dar s-a întors în țară să sprijine Unirea.
În 1866, după abdicarea lui Cuza, a fost unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești, care a condus țara până la instalarea lui Carol I. Membru PNL, Nicolae Golescu a deținut mandatul de prim-ministru între 12 mai 1868 și 15 noiembrie 1868.
Ștefan Golescu, revoluționar și premier
Este fratele lui Nicolae Golescu și a deținut portofoliul de prim-ministru chiar înaintea acestuia, între 26 noiembrie 1867 și 12 mai 1868.
Urmează același traseu: studii în Elveția, întoarcerea în țară și intrarea în armată, unde atinge gradul de maior în 1836.
A participat la Revoluția din 1848 din Țara Românească și a fost membru al guvernului provizoriu. După înăbușirea revoluției a trăit în exil, până la unificare.
A fost unul dintre cei care au uneltit la îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza, după măsurile luate de acesta împotriva marilor latifundiari. Cuza a realizat prima reformă agrară a țării: eliberat țăranii clăcași de obligațiile față de boieri și i-a împroprietărit cu pământ.
Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul României moderne
Colonelul Alexandru Ioan Cuza este unul dintre întemeietorii României moderne.
A realizat Mica Unire din 1859, iar apoi a fost domnitor până în 1866, când a fost detronat de „Monstruoasa coaliție”, compusă din liberali și conservatori.
Cuza a pus bazele principalelor instituții ale statului român alături de Mihail Kogălniceanu.
A naționalizat averile mănăstirești, a realizat reforma fiscală, a împroprietărit țăranii, a adoptat o nouă Constituție, Codul Civil, Codul Penal. A înființat armata națională și a instituit primele pensii militare, și a pus bazele primelor universități din România, respectiv cele de la București și Iași.
A unificat serviciul poștal cu cel telegrafic și a acordat primul contract pentru construirea primei căi ferate din România, pe ruta București-Giurgiu.
A înființat CEC în 1864.
A fost detronat în 1866 deoarece oamenii politici ai vremii credeau că România poate pierde unirea, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Cuza și a faptului că acesta devenise un dictator.
Cuza a murit în 1873 la Heidelberg.
