După ce în ultimii ani calitatea învăţământului de stat a fost pusă sub semnul întrebării în cazul mai multor instituţii, liceele private au început să ia un tot mai mare avânt.
Două criterii sunt însă decisive pentru elevii care ar urma cursurile acestor unităţi: posibilitatea familiilor lor de a suporta taxele, care variază între câteva sute de euro şi câteva mii de euro pe an, şi adaptarea la reguli şi standarde mult mai stricte.
“Învăţământul particular a devenit o alternativă viabilă a celui de stat. În Bucureşti, de pildă, circa 10% din populaţia şcolară este la «cu taxă», şi putem spune că unele astfel de licee sunt chiar competitive. Marele avantaj pe care îl au copiii care învaţă aici îl reprezintă sistemul diferenţiat de lucru, în funcţie de capacităţile şi nivelul educaţional. În plus, într-un fel se lucrează cu o clasă de 32 de elevi, şi în alt fel se predă la 15 elevi. Altfel, este aceeaşi programă, iar probele de bacalaureat se dau în aceleaşi centre de examen cu elevii din învăţământul de stat. O situaţie distinctă întâlnim la şcoala americană, la cea britanică şi la cea franceză, care aparţin de ambasade, dar unde şi taxele sunt mult mai mari”, ne-a declarat Marian Banu, purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Capitalei.
Cuprins:
Cea mai mare taxă în liceele private din România este la American International School, unde cheltuielile pentru un an de studiu ale unui elev se ridică la circa 20.000 de euro.
Elevii de aici învaţă în limba engleză şi îşi încheie studiile cu un bacalaureat internaţional, echivalentul unui “paşaport” cu deschidere către cele mai mari universităţi din lume.
Ieri s-a dat startul evaluării naţionale pentru elevii claselor a IV-a. Evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a urmează modelul testelor internaţionale. Ele introduc, de fapt, un sistem de pregătire a elevilor, obişnuindu-i cu examenul de la finalul ciclului gimnazial.
Testele aplicate au un grad ridicat de interdisciplinaritate şi nu pun accent pe memorare şi reproducere, ci pe capacitatea şcolarului de a utiliza şi corela informaţiile pe care le-a acumulat până la un anumit moment. Notele obţinute de elevi nu vor fi trecute în catalog.
Elevii din clasele primare ar putea intona în fiecare zi imnul naţional, înaintea orelor, după ce Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă în acest sens. Inspectoratele şcolare teritoriale vor verifica respectarea acestor prevederi şi vor stabili măsuri de sancţionare pentru conducătorii unităţilor de învăţământ unde se constată că legea nu se aplică.
De asemenea, drapelul României va fi arborat obligatoriu pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediile partidelor politice, ale sindicatelor, ale instituţiilor de învăţământ şi cultură. Cine nu va respecta legea riscă amenzi între 30.000 de lei şi 100.000 de lei.
Pe aceeaşi temă: EPISODUL 1 | Liliana Toderiuc: «Orientarea greşită duce la eşecul de la Bac» Episodul 2 | Alege liceul în funcţie de talent! Episodul 3 | Tu ce limbă vrei să înveţi? Episodul 4 | Învaţă să faci BANI! După liceul economic te poţi alege cu o MESERIE bine plătită Episodul 5 | Mergi la şcoală, iei 200 de lei Episodul 6 | Dacă alegi bio, nu scapi de mate! Episodul 7 | Din clasa a XI-a, umaniştii nu mai fac mate Episodul 8 | Taxa la liceul privat, până la 20.000 € pe an Episodul 9 | 18 zile şi vin examenele!