Totul s-a întâmplat cu 30 de minute înainte de începutul spectacolului-tribut ABBA, la care s-au adunat aproximativ 1.000 de oameni. Potrivit poliției, bărbatul care a căzut de la înălțime era octogenar. Celălalt spectator care și-a pierdut viața avea peste 60 de ani. Persoana rănită a fost transportată la spital, iar leziunile pe care le-a suferit nu îi pun viața în pericol.

„Am primit un apel că cineva a sărit sau a căzut de la înălțime mare”, a declarat Magnus Jansson Klarin, purtător de cuvânt al poliției.

Sala de concerte a fost închisă și mai mulți martori, audiați.

„Toată lumea este în stare de șoc”, au precizat, printr-un mesaj pe Facebook, reprezentanții MTLive, compania de evenimente care a organizat spectacolul.

Incidentul are loc în contextul în care ABBA urmează să lanseze, vineri, un nou album după mai bine de 40 de ani.

Membrii trupei au anunțat că în urma tragediei de la concertul organizat în onoarea lor au decis să suspende pentru 24 de ore activităţile de promovare a noului album.

„Din cauza evenimentului tragic care s-a produs la un concert-tribut organizat în Suedia ieri seară, am decis să amânăm pentru mâine (joi – n.r.) lansarea clipului de promovare a viitorului nostru concert”, a transmis grupul suedez.

Citeşte şi:

Procesul Colectiv: Piedone va fi judecat de acum doar pentru abuz în serviciu, acuzație cu pedepse mai ușoare

451 de decese COVID, inclusiv cel al unui tânăr de 23 de ani, fără boli și nevaccinat

Moda adolescenților care își filmează victimele încurajată de atitudinea poliției române. Cazul victimei de 17 ani

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Imagini dramatice la Perieți, unde un bărbat a încercat să se spânzure live, pe Facebook. Omul a fost salvat în ultima clipă de poliţişti
Observatornews.ro
Imagini dramatice la Perieți, unde un bărbat a încercat să se spânzure live, pe Facebook. Omul a fost salvat în ultima clipă de poliţişti
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie