Traian Băsescu îi recomandă lui Victor Ponta să ceară votul Parlamentului pentru programului de guvernare înainte de a se prezenta în faţa aleşilor cu noii miniştri. În cazul în care totuşi premierul forţează numirile, preşedintele a declarat că există riscul ca decizia să fie atacată la CC de 50 de membri ai Parlamentului, ceea ce se va întâmpla, şi 2. declanşarea conflictului între Preşedinţie şi Parlament. Tocmai de aceea şeful statului a recomandat asumării răspunderii Guvernului pe programul de guvernare, chiar dacă se depune moţiunea de cenzură, nu aşteaptă votul pe aceasta, ci va numi imediat miniştrii.
Preşedintele Băsescu a susţinut că, dacă nu se va asuma răspunderea Guvernului pe programul de guvernare, atunci „va exista atacarea la CC, şi va trebui să aştepte până când se pronunţă Curtea.
„Dacă nu procedăm aşa (asumarea răspunderii – n.r.), va fi imposibilă instalarea Guvernului în noaptea aceasta. Va exista atacarea la Curtea Constituţională şi va trebui să aştept până se pronunţă Curtea Constituţională asupra hotărârii. Nu este nicio contradicţie, nu voi aştepta în niciun caz un eventual efect al unei moţiuni de cenzură pe asumarea răspunderii pe program, voi valida miniştrii în noaptea asta. Dar, dacă nu se trece prin asumare programul, sunt obligat să aştept până Curtea Constituţională se pronunţă pe un eventual atac al hotărârii la CC. Cred că drumul de urmat este acesta”, a afirmat şeful statului.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Două familii şi-au împărţit pumni şi picioare la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Motivul: Care copil se dă primul în carusel
Observatornews.ro
Două familii şi-au împărţit pumni şi picioare la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Motivul: Care copil se dă primul în carusel
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce nu e bine să pui magneți pe frigider. Mulți români nu știu că e o mare greșeală
FANATIK.RO
De ce nu e bine să pui magneți pe frigider. Mulți români nu știu că e o mare greșeală
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday