În evenimentele rutiere, care au avut loc pe sensul București-Constanța, la km 193+500, 194+700 și 197, au fost implicate nouă autovehicule.

Printre acestea, în zona Valea Dacilor, trei vehicule au intrat în coliziune, o persoană fiind rănită, scrie replicaonline.ro.

Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum și a nepăstrării distanței de siguranță în mers, la kilometrul 200 (localitatea Murfatlar), a avut loc o tamponare în care au fost implicate patru autoturisme.

„La accidentul de pe A2 (km 200) a intervenit echipajul medical de prim răspuns SMURD B de la Detaşamentul Medgidia. O persoană a fost preluată şi transportată la spital, în stare conştientă, cooperantă”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea:

În zonă, s-au format coloane de mașini, iar traficul este dirijat de polițiștii rutieri.

Aceștia îi sfătuiesc pe conducătorii auto să circule cu atenție și prudență și, mai ales, să păstreze o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din față!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează că circulaţia rutieră pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, valorile de trafic fiind foarte ridicate.

Pentru evitarea ambuteiajelor, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ia în considerare folosirea rutelor alternative.

Duminică seara, cinci persoane au fost rănite într-un accident produs pe Transfăgărășan între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă.

FOTO & VIDEO: Facebook.com/DRDPCT


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații