Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor a trei loturi ale viitoarei autostrăzi de Centură Nord a Capitalei. Lotul 2 este cel mai mare dintre acestea. Are 19 kilometri, iar costurile realizării acestuia sunt estimate la aproape 900 de milioane de lei.
În funcție de lot, termenul limită pentru depunerea ofertelor este între 12 și 14 august. Perioada de execuție pentru cele mai mari două loturi este de 22 de luni.
Lotul 1 va avea o lungime de 17,5 kilometri, iar valoarea acestuia este estimată la 842.140.505 Lei, fără TVA. Potrivit CNAIR, termen limită de depunere al ofertelor pentru acest lot este de 12 august 2019.
Durata de realizare a contractului este de 34 luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 luni perioada de execuţie.
Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 10 ani.
Traseul Lotului 1 se desfăşoară pe raza judeţului Ilfov, între DJ 601A (Dragomireşti Vale - Bâcu) şi DN1, în dreptul localităţii Corbeanca. De-a lungul traseului vor fi amenajate două noduri rutiere la intersecţia cu DN7 Bucureşti-Piteşti la km 9+400 şi cu DN1A Bucureşti - Ploieşti - Săcele, la km 12+130. De asemenea, în cadrul contractului vor fi construite 10 poduri şi pasaje.
Lotul 2, în lungime de 19 km, a cărui valoare estimate este de 879.426.071 Lei, fără TVA, are ca termen limită de depunere al ofertelor data de 13 august 2019.
Durata de realizare a acestui contract este de 34 luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 22 luni perioada de execuţie.
Perioada de garanţie a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 10 ani.
Traseul Lotului 2 se desfăşoară pe raza judeţului Ilfov între DN1 (în dreptul localităţii Corbeanca) şi DN2 (în dreptul localităţii Afumaţi). De-a lungul traseului vor fi amenajate două noduri rutiere şi vor fi construite 10 poduri şi pasaje.
Lotul 3, în lungime de 8,6 km, a cărui valoare estimate este de 466.278.289, fără TVA, are ca termen limită de depunere al ofertelor data de 14 august 2019.
Traseul Lotului 3 are o lungime de 8,6 km şi se desfăşoară pe raza judeţului Ilfov între DN2, în dreptul localităţii Afumaţi şi DN3 în zona Cernica. De-a lungul traseului va fi amenajat un nod rutier la intersecţia cu DN2 Bucureşti - Urziceni la km. 40+230.
De asemenea, în cadrul contractului vor fi construite 7 pasaje.