Un microbuz în care se aflau șoferul și 10 pasageri, care făcea luni, 17 iulie, o cursă regulată Boldeşti-Ploiești, „a intrat în coliziune cu un stâlp” și apoi s-a oprit într-un gard de pe marginea drumului, a transmis ISU Prahova.
Microbuzul a ieșit în decor și a acroșat gardurile de pe marginea carosabilă înainte să se oprească, au precizat pompierii.
În urma accidentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, este vorba despre șofer, un adult și un copil. Toți au refuzat transportul la spital.
Din primele informații, șoferului i s-a făcut rău în timp ce era la volan, a precizat ISU.
La fața locului, orașul Boldești Scăeni, cartier Balaca, au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Silvia06 17.07.2023, 16:11
Doamne fereste
Gabi1975. 17.07.2023, 16:39
Of Doamne, asta se întâmplă în fiecare zi din cauza imprudentei
Any0205 17.07.2023, 16:59
Nu este zi în care sa nu fie accidente din păcate. Bine ca nu au fost în regulă pasagerii.
nicoleta1 17.07.2023, 19:46
In fiecare zi accidente.Oare de ce
bituca 17.07.2023, 20:56
Merg ca nebunii.