Ziarul Kronen Zeitung notează că este vorba de profesori din districtele Freistadt, Voecklabruck şi oraşul Wels din Austria Superioară. Discuțiile cu autoritățile nu au ajuns la nici un rezultat, iar cadrele didactice au fost concediate, precizează publicația.

Ministerul Educației a precizat despre profesorul din Freistadt că „au existat multe eforturi pentru a-l convinge să se conformeze măsurilor de prevenție, însă toate au fost în zadar”.

Profesorii care au acceptat măștile au scăpat de demitere

În schimb, alți trei profesori, din Freistadt, Braunau şi Stey, au fost convinși să poarte măști și și-au păstrat slujbele, mai scriu jurnaliștii de la Kronen Zeitung.

Austria și-a înăsprit începând cu 25 ianuarie măsurile de prevenție și a cerut purtarea măștilor de tip FFP2, acolo unde anterior puteau fi purtate măști din bumbac.

În Elveția, unui client care a refuzat să poarte mască i s-a interzis accesul pe cinci ani în magazinele lanțului de supermarketuri Migros.

Un autoproclamat „rebel al coronavirusului” a încercat să intre într-un supermarket din Lucerna fără a purta mască. În cele din urmă, bărbatul a fost arestat de poliție. Lui i s-a interzis, de asemenea, accesul în magazinele SportXX și Micasa, mai relatează sursele citate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.