Prima circumstanță este pachetul de 90 de miliarde de euro pe care Ucraina îl va primi sub formă de împrumut de la statele Uniunii Europene. Aceste fonduri ar trebui să fie suficiente pentru anii 2026 și 2027.

Al doilea factor îl reprezintă eșecurile Rusiei pe front. Deși forțele de ocupație au reușit să avanseze și spre sfârșitul anului 2025, a fost vorba doar de lupte de mică amploare, la Siversk sau în apropiere de Huliai Pole.

În schimb, tentativa de cucerire a orașului Pokrovsk s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru armata lui Vladimir Putin, unde dispar mase întregi de soldați.

Din Kupiansk, ucrainenii au reușit chiar să alunge trupele ruse. Este vorba despre o umilință majoră, cu atât mai mult cu cât Vladimir Putin fusese mințit că orașul fusese deja ocupat.

Dar cel mai serios indicator rămâne starea economiei ruse. Spre exemplu, prețul petrolului rusesc a scăzut, sub presiunea sancțiunilor, sub 35 de dolari pe baril.

Având în vedere că petrolul de referință Brent se vinde la aproximativ 60 de dolari pe baril, acest lucru arată clar amploarea pierderilor financiare la care este supusă Rusia. Astfel, un „cutremur” la Kremlin pare să fie doar o chestiune de timp, mai notează publicația.

Prăbușirea iluziilor lui Vladimir Putin

După cum scria la mijlocul lunii revista britanică The Economist, armata rusă avansează lent și cu pierderi uriașe, în timp ce problemele economice se acumulează.

Atitudinea publicului față de războiul Rusia-Ucraina se deteriorează tot mai mult, ceea ce, într-o dictatură precum cea a lui Putin – care se bazează pe aparența unei susțineri populare largi pentru a menține obediența – este un factor extrem de important.

Propaganda lui Vladimir Putin și atacurile continue cu drone sunt îndreptate în mare parte spre a convinge Europa și SUA că sprijinul pentru Ucraina este inutil.

Deși declarațiile recente ale lui Donald Trump sugerează că o astfel de strategie ar putea avea succes, realitatea rămâne aceea că Putin nu a reușit să cucerească nici măcar Donbasul după patru ani de lupte.

Pentru rușii de rând, prăpastia dintre imaginea oficială și realitate devine tot mai adâncă.

Economia Rusiei, la limita rezistenței

Deși economia rusă nu este încă complet în genunchi, începe să arate semne serioase de epuizare. Anul următor ar putea fi cel mai dificil de la începutul invaziei:

  • Veniturile din petrol și gaze au scăzut cu 22% în ultimul an
  • Impulsul economic generat de creșterea masivă a cheltuielilor militare slăbește
  • Deficitul bugetar se apropie de 3% din PIB.

Acest lucru reprezintă o problemă majoră pentru Rusia: nu există investiții străine și nici posibilitatea de a se împrumuta pe piețele internaționale.

Guvernul este forțat să se împrumute pe plan intern, ceea ce la creșterea inflației, și să majoreze taxele pentru a finanța războiul.

Puțini ruși susțin cu adevărat războiul din Ucraina

Tot mai mulți ruși observă degradarea situației. Într-un sondaj recent, numărul celor care spun că nivelul lor de trai s-a înrăutățit este de trei ori mai mare decât al celor care afirmă că s-a îmbunătățit – și este cel mai ridicat nivel de la începutul războiului.

Acest lucru nu înseamnă că președintele rus Vladimir Putin caută pacea, dar schimbă cadrul în care el poate continua războiul.

Ponderea susținătorilor înfocați ai războiului nu a depășit niciodată 25% din populație. Același lucru este valabil și pentru opozanții declarați. Majoritatea tăcută este preocupată de viața de zi cu zi, nu de ideologie.

Așa cum spune Sam Green, expert în Rusia, această „susținere” este adesea una superficială: „Să spui că susții războiul este cea mai bună modalitate de a te asigura că războiul nu intră în viața ta”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

dinamo_forever_77 24.12.2025, 15:53

Atata timp cat EUROPA sustine UCRAINA, rusia NU are cum sa castige acest razboi!!!! Iar EUROPA trebuie sa onglobeze TOATE tarile care-si doresc acest lucru si sa le scuipe ca pe o masea stricate pe cele ce nu doresc acest lucru (aviz ungaria, slovacia). Ucraina si Georgia impreuna cu MOLDOVA desigur, cat mai repede in UE. Si sa vedem ce o sa mai faca putinel sau trumpitel atunci!

Avatar comentarii

Darius88 24.12.2025, 17:56

Deficitul bugetar al Rusiei se apropie de 3% din PIB? Eu stiu o tara in Europa de Este in care nu este razboi si deficitul bugetar este intre 7-9% PIB si probabil in realitate este chiar mai mare de atat, dar se ocupa INS sa fie bune, sa nu fie rau.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.