Lacul Sfânta Ana, situat în județul Harghita, a devenit în ultimul timp un pericol de moarte pentru vizitatori. Numărul mare de urși, care depășește cu mult arealul, coboară din pădure pentru mâncare, iar turiștii, fără să conștientizeze pericolul la care se expun, se apropie de aceștia pentru a-i hrăni, scrie Antena 3.

ursi1_62340000

Doi dintre oaspeții obișnuiți să dea iama în resturile turiștilor sunt doi pui de urs mereu înfometaţi şi vicleni. Ei se arată prietenoşi cu oricine ajunge în zonă, dar dacă le miroase a bucate bune, fură genţile cu mâncare cu mare pricepere, spre uimirea tuturor.

Deși sunt extrem de simpatici, reprezentanții parcului îi avertizează pe turiști să nu se apropie de animale, care, oricât de prietenoase ar fi, rămân niște animale sălbatice.

Administratorii speră să obțină aprobare pentru relocarea urșilor. Numărul acestora ajunge până la 70 de exemplare, iar întâlnirile cu omul au devenit tot mai dese.

ursi_21661300

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.