Zebulon Simantov, ultimul evreu care mai trăia în Afganistan, a trecut granița țării după ce a călătorit cu autobuzul, alături de un grup de 20 de femei și copii și a reușit să depășească punctele de control ale talibanilor. Deși inițial a refuzat să părăsească țara în ciuda riscului să sufere repercusiuni din partea talibanilor, Simantov a luat această decizie după retragerea americanilor, relatează Times of Israel și G4Media.
Prin plecarea lui Simantov se încheie o prezență documentată de peste 1.500 de ani a evreilor în Afganistan. Majoritatea au emigrat în Israel după crearea statului în 1948 și la ora actuală numărul lor acolo este estimat la circa 10.000.
„Ceea ce l-a făcut să se răzgândească în cele din urmă este că vecinii săi i-au spus să meargă și să le ia copiii cu el pentru că și ei sunt în pericol”, a spus omul de afaceri israeliano-american Moti Kahana, care conduce o companie de securitate privată care l-a extras pe Simantov din Afganistan.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a dat asigurări că Simantov va fi în siguranță dacă rămâne în Afganistan, dar bărbatul se temea de un atac terorist care ar putea să-l vizeze.
„Problema sa nu sunt talibanii, ci Statul Islamic și al-Qaeda. Se teme de ei”, a adăugat Kahana.
Operațiunea de salvare a fost finanțată de Moshe Margaretten, evreu ultraortodox din SUA a cărui pasiune este salvarea evreilor din pericol.
Simantov era o figură cunoscută în Afganistan, oferind numeroase interviuri, iar adresa locuinței sale era cunoscută, lucru care-l expunea pericolelor.
El a administrat singura sinagogă din capitala afgană, nefiind supus persecuțiilor talibanilor în prima perioadă a guvernării lor, între 1996 și 2001.