Tânăra de 29 de ani  și-a luat un bilet de avion de 500 de dolari și a plecat în iunie 2015 din Kuala Lumpur către Stockholm, Suedia, cu doar 260 de dolari în buzunar, fără nici un plan. De acolo, și-a petrecut următoarele 13 luni călătorind cu rucsacul în spate prin Europa, Orientul Mijlociu și Asia, vizitând nu mai puțin de 22 de țări:  vizitând nu mai puțin de 22 de țări:  Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Polonia, Lituania, Letonia, Italia, Croaţia, Bosnia și Hertegovina, Macedonia, Muntenegru, Albania, Kosovo, Bulgaria, Turcia,  Iran, Pakistan,  India,  Thailanda și de acolo s-a întors în Malaezia.

FREE FOOD from the dumps! Soooo gooood. #freegan #travellingwithoutmoney

O fotografie postată de petrinanana (@petrinanana) pe

 

„Tot citeam despre oamenii care au adoptat stiluri de viață alternative pentru care nu aveau nevoie de foarte mulți bani și asta m-a pus pe gânduri. Nu-mi place faptul că dăm o importanță așa mare banilor. Am crescut în oraș, așa că am vrut să-mi trăiesc viața într-o perspectivă diferită. Acesta a fost momentul perfect pentru a încerca ceva diferit. Nu aveam multe angajamente, nu eram într-o relație și nici nu aveam multe economii”,  a declarat Thong pentru New York Post.

 

Petrina susține că a reușit să-și finalizeze călătoria doar cu cei 260 de dolari, cu care a plecat în buzunar, cu un cort și un rucsac de haine. Ea a reușit să circule dintr-o țară în alta făcând autostopul, și pentru că banii i-a risipit în doar trei luni a început să caute hrană prin tomberoanele supermarketurilor și să stea la mâna oamenilor cu inimă mare, care îi ofereau ba hrană, ba o lăsau să înnopteze pe canapelele lor.

Bum bums. 😏

O fotografie postată de petrinanana (@petrinanana) pe

 

Tânăra își amintește că în Italia și Suedia aștepta cam câte două ore pentru a găsi pe cineva care să o ia cu mașina, însă în țările din Europa de Est, precum Bosnia sau Croația oamenii acceptau să o ia imediat, așteptând în jur de 15 minute până se ivea un binevoitor, fiind ceva obișnuit.

A fost și în Europa de Est

„Autostopul în Bosnia a fost mai rapid decât să aștept un autobuz. Am observat că în țările care sunt mai puțin bogate, oamenii sunt mult mai deschiși în a-i ajuta pe străini”, a mai spus Petrina, precizând însă că a avut parte și de situații înspăimântătoare, pentru că aproximativ jumătate din șoferii care au acceptat să o ia îi făceau propuneri indecente. „Le tot spuneam nu, însă lor nu le păsa dacă le spuneam că am iubit sau că sunt măritată sau că nu pot din motive religioase. Ei continuau să insiste și atunci amenințam că o să sar din mașină. Și așa, de obicei,  opreau pentru că nu vor să fie investigați pentru o moarte”, a mai spus aceasta.

 

Bosnian village houses.

O fotografie postată de petrinanana (@petrinanana) pe

De asemenea, Petrina a mărturisit că cei mai primitori și ospitalieri oameni i-a întâlnit în Iran. A stat în Teheran și apoi în Shahrood pentru o lună și nu a întâmpinat deloc probleme în a găsi locuri unde să stea sau oameni care să o ia cu mașina. „Iranienilor chiar le pasă foarte mult de femei. Peste tot pe unde mergeam, oamenii mă opreau pe stradă și mă întrebau dacă am unde să stau. Toți călătoreau cu familile lor și așa mă simțeam în siguranță. Îmi dădeau să mănânc din oră în oră”, povestește malaezianca, precizând că acestă călătorie i-a schimbat complet percepția asupra lumii.

 

„Am mai multă încredere acum în oameni. Vedem la televizor tot felul de știri cu criminali și violatori care te fac să-ți fie frică să ieși din țara ta, însă când te vezi pusă în diferite situații vulnerabile, îți dai seama că oamenii sunt super drăguți și amabili și că lumea nu e un loc chiar atât de rău pe cât pare”, a conchis aceasta.

Non-trashy trailer park.

O fotografie postată de petrinanana (@petrinanana) pe

Fotografii: Instagram

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.