Un al doilea consilier local PSD din Caracal și-a anunțat demisia. Cristian Conea și-a justificat în fața colegilor demisia invocând faptul că „asocierea autorităților locale cu lumea interlopă lasă loc de interpretări” și nu dorește ca numele său să fie asociat cu activități cu care nu are legătură. Pe 31 august, un alt consilier, Toma Prună a anunțat că demisionează.
”Asocierea între actul politic local și autoritățile locale cu lumea interlopă și structurile de criminalitate organizată, dar și întregul lanț de erori al instituțiilor statutului, nu numai că nu ne face cinste, dar lasă loc de interpretări”, susținea Cristian Conea.
El le transmite colegilor săi că orașul este perceput ca unul care este condus de organizații mafiote, care sifonează banul public cu indulgența autorităților locale.
”În urma evenimentelor petrecute în orașul nostru, opinia publică consideră că orașul Caracal este captiv al grupurilor de interese strict financiare care au dezvoltat o pseudo-democraţie de tip sud-american cu grupuri ermetice de tip mafiot, organizate ca şi carteluri infracţionale din care, uneori, fac parte chiar și angajați ai instituțiilor de forță”, avertizează consilierul.
În aceste condiții, Conea spune că demisia lui este o modalitate de protest și de disociere de practici cu care nu este de acord.
”Deoarece nu mă simt implicat în niciun fel în aceste activități și nu doresc ca numele meu sa fie legat de acest oprobriu al societății civile, în semn de protest față de situația actuală, doresc să mă retrag din funcția de consilier local PSD al Primăriei Caracal”, a conchis Cristian Conea.
Foto: Primăria Caracal