În aprilie, anul trecut, Justin Knox și Christopher Coy, gardieni angajați ai închisorii de stat Chillicothe (Ohio), l-au atras pe Fletcher cu o țigară. I-au pus cătușe și l-au forțat să intre într-o altă încăpere, unde l-au bătut crunt, fără martori.

În ciuda faptului că Fletcher a cerut intervenția medicilor, solicitarea lui de îngrijire medicală a fost ignorată de gardieni.

Abia a doua zi dimineața, pedofilul a ajuns la un spital din apropiere. Era paralizat, cu gâtul rupt.

În timpul cercetărilor, al treilea gardian a sugerat că a participat la agresiune și a scris pe Facebook: „Băiatul căruia i-am rupt nasul este acum paralizat. Mă simte bine că mi-am jucat rolul în paralizarea unui molestator de copii”.

Luni, la finalul procesului, reprezentanții statului Ohio au anunțat că vor plăti daune în valoare de 17,5 milioane de dolari. April Jacobsen, mama pedofilului, a justificat că are nevoie de bani pentru a-și îngriji fiul pentru tot restul vieții.

„Tortura și paralizarea unui prizonier în America sună medieval. Cu toate acestea, s-a întâmplat aici, în America, în 2020. Oricât de înfiorător este acest caz, vreau să mulțumesc biroului procurorului general din Ohio și guvernatorului Dewine pentru că au acceptat responsabilitatea în acest caz. Acest abuz nu ar trebui să se mai repete”, a declarat avocatul lui Fletcher, Geoffrey Fieger, pentru CBS News.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.